În cursul zilei de azi, Administrația Națională de Meteorologie a emis un mesaj nou de vreme severă, potrivit căruia astăzi vom avea parte de caniculă și de disconfort termic accentuat.
În cea mai mare parte a Olteniei, Munteniei, Dobrogei, precum și în centrul și sudul Moldovei, va fi caniculă, temperaturile maxime vor depăși frecvent 35 de grade, iar pe arii restrânse se vor situa peste 37…38 de grade. Disconfortul termic va fi accentuat, indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități, iar noaptea de joi spre vineri (30/31 iulie) va fi tropicală, cu temperaturi care, în general, nu vor coborî sub 20 de grade.
Notă: Disconfortul termic va fi ridicat și în restul teritoriului, iar în zonele de câmpie și de podiș, indicele temperatură-umezeală (ITU) se va situa în jurul pragului critic de 80 de unități.
Iată care sunt temperaturile înregistrate la ora 11.00 în stațiile meteorologice din județul Constanța.
- 32,3 grade Celsius la Adamclisi
- 31,8 grade Celsius la Cernavodă
- 29,5 grade Celsius la Constanța
- 27,6 grade Celsius la Constanța Dig
- 30,6 grade Celsius la Hârșova
- 31,7 grade Celsius la Medgidia
- 26,6 grade Celsius la Mangalia
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta