Potrivit comunicatului de presă postat pe site-ul Spitalului Constanța, reiese că în ultimele 24 de ore au fost 348 pacienți la UPU. ”In intervalul 06.02, ora 08.00-07.02, ora 08.00 la UPU s-au prezentat 348 pacienți, dintre care 64 copii și 284 adulți. Cei mai mulți pacienți s-au prezentat la UPU Interne, 164 dintre care 40 au fost internați și 9 au fost preluați de STI. In total 87 adulți și 24 de copii au rămas internați. In același interval, nici un pacient din categoria cazuri sociale nu s-a prezentat la UPU.
Clinica Pediatrie, supraaglomerată
Potrivit site-ului Spitalului Județean Constanța, în cadrul Clinicii de Pediatrie există 43 de saloane, în care pot fi cazați, tratați și îngrijiți 90 de copii. Adică, atâtea paturi sunt precizate. Am încercat să luăm legătura cu cineva din conducerea acestei secții și, în ciuda a 4 numere de telefon pe care le-am format, nu am reușit să stăm de vorbă cu nimeni. L-am sunat și pe managerul unității spitalicesti, dr. Cătălin Grasa, dar a fost inutil. Așa că, ne-am limitat la datele postate pe site. Dacă stăm și calculăm câți copii au fost internați în ultimele zile numai prin intermediul Unității de Primiri Urgențe, vom constata că numărul acestora este foarte mare. Concret: 24 de azi, cu 91 care au fost internați vineri-sâmbătă și duminică înseamnă deja 123 de copii. Și asta e valabil doar pentru o perioadă foarte scurtă de timp. Iar o internare cu rezultate cred eu că trebuie să fie de minimum 5 zile, dacă nu mai mult. Așa că persoanele care se plâng că micuții sunt internați și stau câte doi într-un pat nu mi se mai par ciudate. Asta ca să nu mai luăm în calcul mămicile care ajung cu copiii lor direct în secția respective, fără a mai trece prin serviciul de urgență.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta