La sfârșitul săptămânii trecute, polițiști din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi Constanța au desfășurat o acțiune pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică, în zona stațiilor CF, pe trenurile de călători, a fluviului Dunărea, cât și pentru prevenirea si limitarea răspândirii virusului SARS Cov-2.
Polițiștii au legitimat aproximativ 270 de persoane, fiind aplicate 89 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 61.000 de lei.
De asemenea, au fost indisponibilizate, în vederea confiscării, o ambarcațiune, un motor, 4 plase de pescuit tip monofilament, bunuri în valoare de 5.000 de lei.
Totodată, polițiștii au întocmit 7 dosare de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de braconaj piscicol, conducere a unei ambarcațiuni de agrement fără brevet de conducător ambarcațiune și conducere sub influența băuturilor alcoolice.
Potrivit Biroului de presă al IPJ Constanța, polițiștii au identificat, pe fluviul Dunărea, la km. 260, un bărbat, de 38 de ani, din Ghindărești, care conducea o ambarcațiune de agrement fără a poseda brevet de conducător ambarcațiune și se afla sub influența băuturilor alcoolice, respectiv 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta