Opinie
Educăm copiii pentru a uita cine sunt
Urmăresc încă din martie 2020, discuțiile și direcțiile din educație, politicile pe care guvernele încearcă să le adopte sau să le implementeze.
Este jale! Asta e cert! Și nu că nu ar mai avea copiii școli sau sisteme de educație eficiente, ci pentru că se întrezărește clar o dorință a schimbării radicale a comportamentelor socio-umane. Încă de la început, pandemia a picurat încet și sigur ideea distanțării fizice (nu comentez incorectitudinea expresiei “distanțare socială”). Se dorește o atomizare a individului, o rupere a lui de grup, de apartenență, de adeziune și aderență la un nucleu. El devine lui sieși suficient și sistemele actuale îl sprijină în acest scop. Interesul? Puterea scăzută de a schimba ceva în direcția politicilor globale din societate și implicit din educație. Sensul e clar – un om – un individ, nu o persoană. Diferența dintre individ și persoană este dată de ceea ce vezi/dorești să vezi în indivizii/persoanele alcătuitoare ale grupului/ orașului/țării etc. Suntem indivizi consumatori, asigurând existența sistemului capitalist, sistem care fără să realizăm ne afectează lăuntric, mental, ne atacă în construcția noastră inițială.
Mental se dorește o ștergere a datului nostru ancestral. “Nu e bine să fie omul singur!”. Nu văd cartea Genezei din Scriptură că pe o înșiruire de idei și povesti, ci ea are o valoare revelatoare, ne descoperă în permanență sensuri. Toate elementele ce apar în creația omului sunt efectiv cipări ale noastre inițiale pe coordonatele cărora putem trăi armonios. “Creșteți și vă înmulțiți, umpleți pământul și-l stăpâniți” – sunt clar instincte ale noastre: creșteți- nevoia de hrană, înmulțirea – instinctul reproducător, stăpâniți – instinct de posesiune. Ce a făcut societatea umană în decursul istoriei și accelerează în ultimii ani? A pervertit datul nostru inițial – ne-a condus către consumerism de bunuri și alimente fără valoare, către senzualizare excesivă, către posesiuni irelevante pentru viața și existența unui om echilibrat. Totul e în dezechilibru! Căutăm să introducem fel de fel de surogate, substitute ale fericirii și care, deși aparent simplu de procurat, ne țin la distanță de acel “Nu e bine să fie omul singur!”, aspect ce este în plin proces de pervertire implementat încă din etapa preșcolară. Tehnic suntem într-un punct ce ne-ar permite să avem mai mult timp de petrecut cu prietenii și familia, însă contrar acestui aspect, petrecem tot mai mult timp în fața gadget-urilor, rupți de acel “Nu e bine să fie omul singur.” Ne dorim singurătatea, însă nu cu sine sau cu Dumnezeu, ci singurătatea cu lumea noastră creată în mod artificial în spațiul virtual. Ne rupem de noi, de cei din jur, de Dumnezeu. Iar direcția din educație este clar crearea unui individ care să fie consumator de produse și furnizor de taxe, care să primească satisfacții imediate din sintetizarea dopaminei printr-o aparentă hrană, aparentă reproducere, aparentă posesiune. Totul e simulacru – o lume frumoasă însă golită de conținut. Luăm atitudine scriind pe cronologia nostră nemulțumirile socio-politice – ele rămân fără ecou, chiar și în cazul celor care au zeci de mii de interacțiuni. Există o aparentă viață de cuplu excelentă, la distanță, cu întâlniri virtuale, ce folosesc acel instinct doar pentru un plus de dopamină care oricum nu va fi in cantități suficiente și se vor încerca alte și alte metode de procurare a ei prin consum pentru a reuși să posedăm cât putem de mult, pentru că în datul inițial este să spânim pământul, însă toți, și nu în sens socialist, egalitar – ci de comuniune. Marii jucători globali asta exacerbează, dorința de a stăpâni/supune pământul pe care noi, ca indivizi îl populăm. Și totuși… suntem persoane. Indivizi sunt doar ID – uri ce vor fi în scurt timp controlați virtual. O parte sunt și acum. Deși pare rupt din Huxley tot ce se întâmplă este expus într-o lume a percepțiilor de dincolo – O oglindă a profilului psihologic al utilizatorului de rețele sociale poate fi făcută cu ușurință de orice companie care studiază comportamentele umane. După care suntem lipsiți de decizie – Ni se oferă fix ce vrem să consumăm, fix ce vrem să auzim – Devenim captivi într-un internet ce ne oferă miraje, lăsând să treacă pe lângă noi naturalul, firescul, bucuria de a descoperi lumea creată, de a cultiva natural hrana, de a abandona întâlnirile virtuale și a le transforma în realitatea comuniunii devenind monade, oglinzi ale ale Cerului, ale Treimii. Preferăm narcisicul unui ecran care ne limitează cunoașterea, devenirea, descoperirea, ci ne oferă aparența lărgirii sferelor de cunoaștere. Și totul se schimbă rapid – următoarea generație nu va mai avea capacitatea de fi socială – ci antisocială dirijată din spatele unui ecran.
Curând copiii se vor întoarce în bănci. Care bănci? Care îmbrățișare a învățătoarei în prima zi de școală? Care comuniune învățată prin împărțirea pachetului cu colegul? Care clasă? Copiii noștri vor se vor transforma interior, ființial. Vom fi bătrâni și, dacă demența digitală nu va pune stăpânire pe noi, vom povesti nepoților despre clăcile bunicilor, despre Cenaclul Flacăra, despre ASCOR, sau despre peripețiile găștii – iar ei se vor uita la noi ca la niște tribali – trist!
