Candidatul PNL pentru Primăria Constanța, Vergil Chițac, a anunțat, astăzi, triumfal, că stă cel mai bine dintre toți candidații la funcția de primar al municipiului reședință de județ. Chițac spune că 36% dintre respondenți susțin că l-ar vota dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri pentru Primăria Constanța, în timp ce actualul primar, Decebal Făgădău, se află pe locul secundar în topul preferințelor cu 35%, iar candidatul Alianței USR-PLUS, Stelian Ion, se află pe locul trei, cu doar 14%. Sondajul a fost realizat de „Psyho Global Consult“, condus de sociologul Vladimir Ionaș.
Într-o postare pe Facebook, candidatul Alianței USR-PLUS la Primăria Constanța, Stelian Ion, vine și spulberă mitul acestui sondaj prezentat de Chițac și spune că „este unul mincinos și a fost făcut la comanda PNL de către un om (Vladimir Ionaș, n.r.) apropiat de PSD.“ Ba chiar, spune Stelian Ion, cel care conduce „Psyho Global Consult“ a făcut parte din Guvernul Sorin Grindeanu, inițiatorul celebrei Ordonanței 13.
„De ceva vreme Vergil Chițac și oamenii din spatele său inundă internetul cu mesaje mincinoase de genul: “Stelian Ion nu are șanse, e la 10/12/14 %. Votați-l pe Chițac! Dacă îl votați pe Stelian Ion, practic puneți ștampila pe Făgădău. Stelian Ion a făcut blat cu PSD. El este doar un iepure.” Asta dovedește că Vergil Chițac este un candidat slab, fără șanse reale, fără un program cu proiecte concrete, fără alură de învingător. În loc să își promoveze ideile, să demonstreze ce calități are și ce îl recomandă să fie primarul Constanței, dumnealui crede că mai poate ciupi câte un procent lansând atacuri subterane prin presă și măsluind procente. A ratat cu poarta goală în 2016, când a mai candidat la primărie, ne-a determinat să intrăm în politică din cauza ratării sale, iar acum vine cu programul reșapat de atunci și cu tertipuri ieftine. Astăzi, Vergil Chițac a primit forțe noi și anume sociologul Vladimir Ionaș. A scos din joben un așa-zis sondaj și transmite alegătorilor să îl voteze pe Chițac deoarece eu aș avea chipurile doar 14%, în vreme ce domnia sa ar avea… 36% (!). O aberație care va fi spulberată de realitate în perioada următoare.
Haideți să vedem cine este acest sociolog. În primul rând a fost consilierul lui Viorel Hrebenciuc (condamnat penal) și al lui Sorin Grindeaunu (inițiatorul Ordonanței 13). Mai mult de atât, este finul lui Marius Pieleanu, omul de casă al postului Antena 3, locul unde își petrecea Vergil Chitac serile când noi protestam pe străzi. Iar firma care ar fi realizat această făcătură este deținută chiar de Marius Pieleanu.
Vă reamintesc faptul că în 2016, PNL a procedat exact la fel în București: l-a prezentat pe Cătălin Predoiu la 23-26% pentru a crea impresia unui candidat puternic. Care a fost realitatea și ce a urmat știm cu toții: candidatul PNL a obținut doar 11%, Primăria a ajuns în mâinile Gabrielei Firea, iar alegerile parlamentare au aruncat România în brațele lui Dragnea. În ultima perioadă, toate tunurile sunt puse pe mine și pe USR-PLUS Constanța. Articole de presă, conturi de postaci, sondaje mincinoase, orice numai să nu ajung la Primăria Constanța. Constănțeni, vă spun un lucru: mi-am pus în gând să scot Constanța din mizerie și PSD din Primăria Constanța și asta voi face. Sunt singurul care vreau și pot face asta.“, a scris Stelian Ion pe Facebook.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta