Conecteaza-te cu noi
palaz

Administratie

Primăria Constanța plătește peste 300.000 de lei pentru reparații curente la terenurile de sport din domeniul public

Published

on

Primăria Constanța anunță intenția de a achiziționa lucrări de reperații curente la terenurile de sport amplasate pe domeniul public al municipiului.

Conform documentului existent pe pagina de internet a administrației municipale, achiziția va fi una directă, iar valoarea estimată fără TVA este de 299.753,33 lei.

“Executantul va trebui sa dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, din care să reiasă că este legal constituit, că nu se află în niciuna din situațiile de anulare a constituirii precum si faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului de achiziție publică, prin prezentarea certificatului constatator (copie) emis de Registrul Național al Registrului Comerțului sau, pentru persoanele juridice străine, documente echivalente, emise in conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență, prin care se dovedește forma de înregistrare ca persoană fizică/juridica”., se arată în documentul postat pe site-ul Primăriei.

Atribuirea achizitiei se va face pe baza criteriului – pretul cel mai scăzut.

Termen limită primire oferte: 03.09.2020.

Advertisement
usr

Informații suplimentare: Ofertantii pot solicita clarificari anterior depunerii ofertelor, pana la data de 02.09.2020 pe adresa de e-mail achizitiipublice@primaria-constanta.ro. Oferta se va transmite pe adresa de e-mail nicoleta.popa@primaria-constanta.ro.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions