În cursul nopții trecute, în zona Pescărie din Constanța a avut loc un eveniment rutier soldat cu rănirea gravă a două persoane. În jurul orei 01.30, un bărbat a condus un autoturism pe bulevardul Mamaia, dinspre stațiunea Mamaia către Delfinariu, iar la sensul giratoriu din zona Pescărie a intrat în coliziune față-spate cu un autoturism condus de o femeie, în vârstă de 26 de ani.
În urma impactului, ambele autoturisme au trecut peste sensul giratoriu, primul a pătruns pe sensul opus de mers și a acroșat mai multe indicatoare, după care s-a răsturnat.
”În urma accidentului rutier, a rezultat vătămarea corporală gravă a primului conducător auto, precum și a pasagerului drapta față din acesta, de 20 de ani.”, au precizat reprezentanții Biroului de presă al IPJ Constanța.
Potrivit dr. Diana Tatarici, purtător de cuvânt al Serviciului Județean de Ambulanță, o persoană a rămas încarcerată și are traumatism cranio cerebral grav.
În cauză a fost întocmit dosar penal.