În urmă cu câteva minute, pe pagina de facebook a Sindicatului Învățământului Preuniversitar Constanța a apărut o postare care ridică numeroase semne de întrebare. Iat-o: ”Sindicat Învăţământ Preuniversitar Constanţa 5 minute · PRECIZĂRI PENTRU PERSONALUL NEDIDACTIC: În conformitate cu prevederile art. 1 (1) și (2) din O.U.G. nr. 2/6 ianuarie 2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, precum şi modificarea şi completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial nr. 16 din 6 ianuarie 2017, personalul nedidactic (muncitor calificat, portar, paznic, îngrijitor, pompier, spălătoreasă, lenjereasă, bucătăreasă, muncitor necalificat), care va deveni personal cu funcții auxiliare comune specifice învățământului, va beneficia, începând cu data de 1 februarie 2017, de o creștere salarială de 20 % faţă de nivelul acordat pentru luna ianuarie 2017.
Art. 1 (1) Prin derogare de la prevederile art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016 privind unele măsuri pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal- bugetare, începând cu data de 1 februarie 2017, cuantumul brut al salariilor de bază/indemnizaţiile de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice din instituţiile şi autorităţile publice ale administraţiei publice locale, astfel cum sunt definite la art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanţare şi de subordonare, se majorează cu 20% faţă de nivelul acordat pentru luna ianuarie 2017.”.
Inspectoratul Școlar Județean afirmă că respecă legislația
Ni s-a părut foarte ciudată și, în același timp, extrem de incorectă această ordonanță de urgență. Adică nu văd care ar fi difernța dintre munca unui paznic sau a unui portar care este angajat la o școală față de atribuțiile de serviciu ale acelorași categorii de personal care lucrează la căminele de bătrâni sau în parcurile orașului sau oriunde în altă parte. Firește, în instituții de stat. Sau este greu de specificat din ce cauză munca unei spălătorese din cadrul școlilor este mai dificilă decât cea a angajatelor din cadrul unităților similare ce aparțin de Primării. Sau din ce cauză pompierii din incinta școlilor merită mai mulți bani decât cei angajați pe același post în cadrul unor instituții de stat. Nu am putut răspunde simplu la aceste întrebări, motiv pentru care am luat legătura cu purtătorul de cuvânt al ISJ Constața, prof. Cristina Ivan. Ea ne-a declarat că este vorba despre o ordonanță a Guvernului: ”Noi respectăm legislația și o vom pune în vigoare în momentul în care vine de la minister!”. Scurt și cuprinzător! Dar tot fără explicațiile firești la care m-aș fi așteptat. Am încercat să-l contactez și pe Mitică Iosif, președintele Sindicatului Învățământului Preuniversitar dar avea telefonul închis.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta