Primarul supraveghea construcția unei hale, de fapt niște garaje și un atelier de reparații pentru toate mașinile primăriei: două microbuze, un buldoexcavator, un tractor, două remorci etc.
De acolo mergea la biserică unde făcea o casă mortuară.
„Primar sunt de patru ani. Sunt preot, dar nu mai slujesc, că sunt suspendat pe perioada mandatului de primar. Preot sunt de 33 de ani aici în Cobadin, eu fiind de loc din satul Viișoara”, mă introduce în atmosferă preotul Cornel Cocoș, primar și candidat PNL pentru alegerile de pe 27 septembrie.
Reporter: Cum ați dat Biserica pe Primărie?
Cornel Cocoș: Mai aveam puțin și ieseam la pensie. Dar, au venit câțiva locuitori și mi-au zis: Haideți, că ați făcut mult la biserică și ați fost gospodar, poate facem mai multe și pentru comună!
Am zis: Hai să facem!.
Reporter: Ce proiecte aveți pentru următorul mandat?
Cornel Cocoș: Cel mai urgent este apa la Negrești. În centrul satului este un robinet de unde iau oamenii apă, dar nu este bună. Noi facem analize tot timpul. Am fost obligați ca la femeile gravide și la copiii până în trei ani să le ducem apă plată. Avem proiect depus.
Reporter: Fonduri europene ați atras?
Cornel Cocoș: Am primit pentru sala de sport. În perioada următoare o scot la licitație. La urmă stăm după contestații…
Reporter: Apropo de contestații, ce ați schimba din punctul de vedere al primarului, din legislație?
Cornel Cocoș: Când am venit primar, era un proiect făcut pentru drumuri. Era în valoare de 80 de miliarde. A câștigat la licitație o firmă care a zis că-l face cu 65. Numai materialele costau atât, dar n-am avut ce face. Acum au pus piatră pe toate străzile și s-au blocat la covorul de asfalt. Spun că au crescut prețurile la materiale, ori legea nu-mi dă voie să măresc finanțarea decât pentru salarii. Trebuie să scot la licitație, din nou, asfaltul. O să vină ploile și toată piatra se va lua pe roți și va trebui s-o luăm de la început. Problema e că legea nu-mi dă voie să continui fără altă licitație. Mai era vorba să le dau șapte miliarde din cele 80 ca să termine în zece zile.
Reporter: Cum stați cu audiențele?
Cornel Cocoș: Ușa aia de la mine de la birou stă tot timplul deschisă. De exemplu, dimineață a venit cineva să-mi spună că avea o jumătate de ha de porumb și nu-l mai găsește. I l-a recoltat altcineva. Spuneți-mi și mie cum să-l ajut?
Reporter: Câți copii sunt în comună?
Cornel Cocoș: 1.600, la grădinițe și școală. Am terminat anul acesta o școală cu patru săli de clasă, dar ne trebuie neapărat o grădiniță.
Reporter: Familia a fost de acord să vă faceți din preot primar?
Cornel Cocoș: La început, nu! Soția mea a lucrat la Primărie și știa despre ce este vorba. Mama mea, care are acum 89 de ani, nu a vrut, pentru că-și dorea ca atunci când pleacă din lumea aceasta să fiu și eu acolo să-i cânt. Am două fete, una arhitect, iar cealaltă lucrează în Anglia la un mare restaurant.
-Când am venit la Primărie câțiva prieteni mi-au spus: „Ai grijă că la biserică vorbeai și te asculta toată lumea”.
„Aici la Primărie vorbesc toți, eu nu mai prind rând. Las ușa deschisă, vin să mă întrebe ceva, dar eu nu apuc să le dau sfatul meu, îmi spun ei ce trebuie să fac. Dar se rezolvă totul cu înțelegere.
Candidatura pentru mine este ca un concurs. Exact cum se întâmplă la „Vocea României” sau la „Românii au talent”. Dintre participanți, eu am câștigat, ceilalți participanți ce au cu mine? Ar trebui să se certe cu juriul. Dacă oamenii l-au votat pe Cocoş Cornel, lasă-l în pace. Adversarii, până să mergem acum la concurs, inventează tot felul de lucruri despre mine, pe Facebook.
Reporter: Par neduși la biserică…
Cornel Cocoș: Păi, vedeți, nu scriu cei de vârsta mea. Scriu copiii pe care eu i-am botezat, pe mulți i-am cununat, le-am înmormântat părinții sau bunicii. Și acum încearcă să-mi găsească defecte… Avem la primărie un încărcător frontal, nemțesc, care e o bijuterie. Are o manșă cu niște butoane de te joci cu el. Ridică stânga-dreapta, faci ce vrei cu el. Și n-a lucrat nimeni pe utilajul acesta decât eu, că-mi place. Tatăl meu a fost șofer și hobby-ul meu este mecanica. Oamenii au început să comenteze: „Ce caută primarul încărcător?” La care cineva le-a spus: „Dar când ți-a dat zăpada la o parte ți-a plăcut? Când ți-a încărcat îngrășăminte pentru câmp, ți-a plăcut, sau când merge și încarcă gunoiul pe stradă îți place?”. E un pic de invidie față de mine, care n-ar trebui, pentru că m-am purtat cu ei extraordinar.
Reporter: Ce le-ați predica înaintea alegerilor de pe 27 septembrie?
Cornel Cocoș: Despre ce înseamnă iertarea și dragostea. Despre dispariția urii dintre noi. Când eram preot și nu ploua spuneau că trebuie să fac o slujbă și să plouă. Deci, ei cred că am totul în mână, că am putere.
Or, după ce am venit la primărie, dacă nu arde un bec pe stradă, vin la mine. Dacă le-a furat ceva din curte, vin la primărie. Dacă are gunoi la poartă, vine la Primărie. Pentru orice necaz, vin la Primărie. Le-aș rezolva pe toate, dar nu toate țin de Primărie. Atât le-aș mai spune: Dacă noi ne-am respecta unii pe alții, mai cu dragoste m-aș duce să-i încarc unuia gunoiul decât dacă vine și să țipe.
Material electoral comandat de Partidul Național Liberal – Filiala Județeană Constanța,
Executat de Asociația Puterea Civică – www.ordinea.ro,
CUI mandatar financiar coordonator: 21200012