Costin Răsăuțeanu, candidat din partea PSD pentru Consiliul Local al Municipiului Constanța: “Ca om de stânga, întotdeauna le voi acorda o atenție deosebită și voi sprijini întreprinzătorii mici și mijlocii să se dezvolte”.
Reporter: Candidați pentru un al treilea mandat de consilier local, după 5 ani în care ați ocupat funcția de viceprimar. De ce?
Costin Răsăuțeanu: După 3 ani în care am activat în Consiliul Local Municipal, Decebal Făgădău mi-a oferit șansa să devin viceprimarul municipiului Constanța. M-a onorat și obligat în același timp această propunere, iar cei 5 ani care au urmat au reprezentat pentru mine o oportunitate fantastică de a pune umărul la dezvoltarea orașului. Nu a fost mereu ușor. Am muncit mult și m-am bucurat pentru fiecare reușită, indiferent de dimensiunea acesteia. Sunt un perfecționist, iar asta mă face să caut întotdeauna cea mai bună soluție atunci când sunt pus în fața unei provocări. Am întâlnit peste 3.500 de constănțeni în cadrul audiențelor săptămânale pe care le-am susținut în fiecare zi de joi. Le-am ascultat tuturor păsurile și am încercat să găsesc rezolvări, chiar și atunci când problema nu ținea neaparat de primărie. Am reușit să rezolv peste 85% din problemele care mi-au fost aduse la cunoștință. Cei care lucrează în administrație trebuie să înțeleagă un singur lucru: oamenii nu vin niciodată la primărie de plăcere, ci din nevoie. Le-am cerut mereu colegilor mei din subordine să aibă răbdare și să empatizeze cu fiecare persoană care ne calcă pragul. Rolul administrației publice locale este îndeplinit atunci când înțelegem că ne aflăm în slujba fiecărui constănțean.
Îmi place ceea ce fac și mă încarc cu energie pozitivă la fiecare problemă rezolvată. Am demarat împreună cu primarul Decebal Făgădău zeci de proiecte în acești ani. Unele au fost duse la bun sfârșit și asta mă bucură. Altele se află în diferite stadii de implementare, iar nerăbdarea este, probabil, cea cu care ne luptăm mai ales noi, echipa, pentru că ne dorim ca rezultatele finale să se vadă cât mai repede.
Astfel, viziunea noastră, ca oameni de stânga-social-democrați, nu înseamnă doar dezvoltarea orașului din punct de vedere al infrastructurii, extrem de importantă de altfel, ci și continuarea tuturor parteneriatelor externe și interne pe care administrația Făgădău le-a inițiat în acest mandat și în care eu cred foarte mult: NATO, UE, Portul Constanța, Universitățile constănțene, mediul de afaceri, dar și cu misiunile diplomatice în România. Trebuie să întărim relațiile tradiționale pe care România le are și să identificăm împreună, prin cooperare, oportunități de dezvoltare.
Aceste parteneriate se traduc prin decizii comune, respectând principiul guvernării locale participative, un principiu pe care îl susțin cu tărie.
Constanța are multe exemple de succes: în antreprenoriat, în educație, tineri cu inițiativă. Constanța a fost desemnată, nu întâmplator, Capitala Tineretului din România 2020-2021.
Un proiect de suflet care mi-a confirmat lecția importantă a rezilienței și a misiunii de reprezentant al constănțenilor, de urmărit obiectivul fără abatere, chiar dacă pare imposibil, a fost reabilitarea Cazinoului.
Reporter: Pentru că ați amintit de mediul de afaceri, iar acesta a fost un an dificil, cu multe provocări pentru investitori, vă voi adresa următoarea întrebare: Poate sau nu autoritatea publică locală să vină în sprijinul acestora?
Costin Răsăuțeanu: Din punctul meu de vedere, avem obligația să fim alături de mediul de afaceri, mai ales acum, când pandemia globală a produs efecte devastatoare pentru mulți dintre agenții economici. Trebuie să înțelegeți că o afacere nu înseamnă doar patronul sau profitul, ci mai ales păstrarea și asigurarea locurilor de muncă.
Astfel, trebuie să avem grijă ca orice business să reziste pe piață. Oamenii de afaceri trebuie sprijiniți continuu, prin măsuri concrete, așa cum a făcut administrația Făgădău printr-o serie de facilități fiscale, reducând considerabil taxele și astfel, presiunea pusă pe agenții economici.
M-am așteptat ca și Guvernul să ia măsuri concrete pentru sprijinirea mediului de afaceri, dar nu a facut-o.
Ca om de stânga, întotdeauna voi sprijini întreprinzătorii mici și mijlocii să se dezvolte și le voi acorda o atenție deosebită.
Un social-democrat își va dori mereu o clasă de mijloc puternică, majoritară, care să genereze și să asigure un standard de calitate al vieții. Fără o clasă de mijloc în creștere și consolidată, nu putem vorbi de dezvoltare economică și de bunăstare generală. Cred că ăsta este scopul.
Rolul nostru este acela de a fi, în același timp, și aproape de sindicate. Trebuie să ne asigurăm că drepturile salariale, drepturile angajaților, sunt respectate. Și aici mă refer la românii care muncesc cu adevărat, care sunt gospodari și stau, de fapt, la baza funcționării economiei. Nu la cei care pierd timpul.
Reporter: Un mesaj, un gând pe care doriți să îl transmiteți constănțenilor acum, înaintea alegerilor locale.
Costin Răsăuțeanu: Îi invit pe constănțeni să aleagă oameni serioși, onești, să aleagă înțelept, dar să cântărească atent experiența tuturor candidaților și, mai ales, să deosebească impostorii de oamenii valoroși. Le doresc multă sănătate și să treacă cu bine peste această pandemie.
Material comandat de Partidul Social Democrat filiala Constanta,
Executat de Asociația Puterea Civică – www.ordinea.ro
CUI mandatar financiar coordonator 21200019
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta