Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

Prezența la vot la ora 16.00: peste 190.000 de constănțeni și-au exercitat dreptul constituțional

Published

on

Peste 5 milioane de români au votat la alegerile locale până la ora 16.00. Astfel, la nivel național, la ora 16.00, au votat 5.651.665 de alegători, respectiv 30,89% din totalul celor înscriși pe listele electorale.

La Constanța, la aceeași oră, prezenţa la vot era de 30,71%.

Concret, în județ, din totalul celor 623.833 de cetățeni cu drept de vot, s-au prezentat la urne 192.314 de constănțeni, adică 30,82%. De asemenea, 647 de persoane au solicitat urna mobilă.

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions