În cursul zilei de azi, Judecătoria Medgidia a emis mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile pe numele a 4 bărbați care fuseseră reținuți pentru mai multe furturi comise în Cernavodă și Constanța, dar și în județul Buzău.
Precizăm că, la data de 30 septembrie a.c., polițiști din cadrul Poliției orașului Cernavodă au pus în aplicare 9 mandate de percheziție domiciliară, pe raza orașului Cernavodă, în mai multe dosare penale care vizează săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
4 bărbați, cu vârste cuprinse între 23 și 36 de ani, au fost reținuți pentru 24 de ore, și apoi au fost prezentați instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.
În perioada iulie 2019-ianuarie 2020, aceștia au comis mai multe furturi din locuințe pe raza orașului Cernavodă, a municipiului Constanța și a județului Buzău.