Conecteaza-te cu noi
palaz

Politica

Ponta și Tăriceanu bat palma pentru FUZIUNEA dintre Pro România și ALDE

Published

on

Conducerile ALDE şi PRO România au programate joi şedinţe separate, iar ulterior, de la ora 17,00, preşedinţii celor două formaţiuni, Călin Popescu-Tăriceanu şi Victor Ponta, vor susţine o conferinţă de presă comună. Cei doi lideri urmează să anunțe o fuziune între Pro România și ALDE, susțin surse politice, urmând ca membrii ALDE, în frunte cu Călin Popescu Tăriceanu, să candideze pe listele Pro România.

Astfel, înaintea alegerilor parlamentare, procesul de fuziune este pe ultima sută de metri, dar liderii celor două partide vor avea întâlniri separat, urmând ca ulterior să se anunțe deciziile luate.

Pro România a convocat Biroul Executiv al partidului, de la ora 15.00.

”Biroul Executiv al PRO România se reunește în ședință astăzi, 8 octombrie, începând cu ora 15.00, la sediul central al partidului (str. Gina Patrichi nr.10, Sector 1).

Advertisement
usr

Ulterior, la ora 17.00, va avea loc o conferință de presă susținută de președinții partidelor PRO România și ALDE, respectiv Victor Ponta și Călin Popescu Tăriceanu.”.

De asemenea, ALDE a convocat forurile de conducere, într-o serie de ședințe care vor începe la ora 14.00.

”Conducerea ALDE se va reuni astăzi, 8 octombrie 2020, de la ora 14.00, în ședințele Biroului Politic Executiv, Biroului Politic Central și Delegației Permanente.

Ședințele vor avea loc în format de videoconferință.

La ora 17.00 președintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu va susține o conferință de presă împreună cu președintele Pro România Victor Ponta, la sediul Pro România din strada Gina Patrichi nr. 10.”.

Advertisement
usr

INFO! Potrivit calendarului electoral pentru alegerile parlamentare, cele două partide nu mai pot forma alianțe, pentru că a expirat termenul de înregistrare a alianțelor la Biroul Electoral Central, iar o candidatură în alianță mărește pragul electoral. Ambele partide au avut rezultate proaste la alegerile locale.

Victor Ponta și Călin Popescu Tăriceanu iau în calcul o fuziune. La alegerile parlamentare membrii ALDE vor candida pe lista Pro România. Astfel Călin Popescu Tăriceanu își asigură un loc în Parlament, în condițiile în care formațiunea sa politică a obținut sub 3% la alegerile locale. Pentru a intra în Parlament, un partid trebuie să treacă pragul de 5%.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions