Președintele Organizației Județene Constanța PSD, Felix Stroe, a prezentat, în această seară, listele de candidați pentru Senat și Camera Deputaților.
„A avut loc o ședință a Biroului Permanent Județean, care a avut ca preambul o întâlnire cu toți primarii social-democrați. În urma discuțiilor, s-au luat următoarele hotărâri.
Pentru Senat:
- Stroe Felix
- Brăiloiu Liviu
- Georgescu Dan – primarul din Limanu
- Mihu Ștefan
- Gâju Mariana
- Manta Gheorghe
- Iacobici Gabriela
Pentru Camera Deputaților
- Țuțuianu Horia
- Dumitrache Cristina
- Făgădău Decebal
- Lungoci Lucian
- Vișan George
- Radu Babuș
- Tănase Nicolae (președintele PSD Mangalia)
- Cojoc Marioara (președintele OFSD Constanța Municipiu)
- Soare Mihai – primarul din Siliște
- Vlădescu Luminița
- Gârea Silviu
- Adriana Gheorghe
- Chelaru Florin – primarul din Năvodari.“, a declarat Stroe.
Stroe a spus că PSD Constanța își propune să obțină 2 posturi în Senat și 4 la Camera Deputaților.
„Sunt oameni reprezentativi care să facă campanie. Este normal ca această listă să fie și un instrument prin care să atragem voturile celor cărora ne adresăm. Nu am făcut lista pe genunchi, e o listă care coagulează.
Interesant este că PSD Constanța îl pune pe Tit Brăiloiu pe un loc eligibil, parlamentarul constănțean find unul dintre cei mai controversați aleși ai PSD și care primește girul conducerii partidului pentru un nou mandat. Este același care și-a înjurat și a avut gesturi obscene pentru o colegă din Parlament, același care i-a numit pe jurnaliști “ciobani”, dar și același care a… inventat “Belina de Giurgiu”. De altfel, jurnaliștii constănțeni au promovat o campanie împotriva comportamentului suburban al senatorului PSD de Constanța, campanie intitulată “Locul golanilor nu este în Parlament”.
Citește și:
Locul golanilor nu este în Parlament. Boicot de presă împotriva lui Tit Brăiloiu, senator PSD
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta