În cursul zilei de azi au fost afișate rezultatele probei scrise pentru ocuparea unui post de casier scos la concurs de către Complexul Muzeal de Științe ale Naturii Constanța.
Pentru acest post, din cadrul Serviciului Financiar – Contabilitate și R.U., s-au înscris la concurs nu mai puțin de 9 candidați. Însă doar 7 dintre aceștia s-au prezentat la proba scrisă și au fost declarați admiși.
Potrivit reglementărilor legale, sunt declarați admiși la proba scrisă candidații care au obținut minimum 50 de puncte.
M. Mihaela a obținut cel mai mare punctaj, respectiv 90 de puncte. Ea a fost urmată de I. Georgiana, cu 85 de puncte, D. Alexandra, cu 75 de puncte, I. Mădălina, 75 de puncte, E. Marcela, 70 de puncte, B. Mihaela, 65 de puncte și I. Diana Mihaela, cu 65 de puncte.
Următoarea probă la care vor participa concurenții va fi interviul. Acesta va avea loc la data de 23 octombrie, ora 10.00, la sediul CMSN Constanța, b-dul Mamaia, nr. 255.
Candidații trebuie să aibă la ei cartea de identitate în original.