În cursul zilei de ieri, la sediul Complexului Muzeal de Științe ale Naturii din Constanța s-a desfășurat proba scrisă a concursului pentru ocuparea postului de referent de specialitate din cadrul Biroului Achiziții.
După susținerea și notarea probei scrise, comisia de concurs a respins toate cele cinci candidaturi. Iată ce rezultate au fost obținute: – Olimpia C. – 2,5 puncte, Mariana G. – 3,2 puncte, Constantina L. – 0,5 puncte. Alexandra Orina P. – 11,41 puncte și Stela S. – 11.66 puncte.
Potrivit prevederilor legale, sunt declarați admiși la proba scrisă candidații care au obținut minimum 50 de puncte.
Comisia de concurs a fost formată din Cristache Florina, președinte, Iordache Elena și Stănculescu Diana, membrii, precum și din Ibraim Seila, secretar.
Precizăm că pentru ocuparea acestei funcții și-au depus inițial candidatura nu mai puțin de 9 persoane. În urma selecției dosarelor depuse, comisia de concurs a admis 5 și a respins alte 4 candidaturi. Au fost respinse cele în care nu se face dovada vechimii în muncă, a studiilor universitare sau lipsește cazierul judiciar.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta