Conecteaza-te cu noi

Actual

ISU Constanța. Colonelul Daniel Popa, 38 de ani, 2 luni și 11 zile în slujba Patriei!

Published

on

Am primit din partea Inspectoratului pentru Situații de Urgență  ”Dobrogea” Constanța următorul comunicat de presă:

Miercuri, 4 noiembrie 2020, comandantul nostru, inspectorul șef colonel Popa Daniel Gheorghe, a plecat să fie comandantul batalionului de pompieri din cer!

Colonelul Popa Daniel Gheorghe a avut o sete de cunoaștere cum rar întâlnești, fiind preocupat în mod continuu de autoperfecționare. A condus această instituție după principiile sale de viață, dorind în mod constant îmbunătățirea serviciilor pe care ISU Dobrogea le oferă cetățenilor județului, neabdicând nici un moment de la principiul corectitudinii. Ca și pompier și-a făcut cu cinste, pricepere şi devotament datoria şi a manifestat grijă faţă de colegii săi. Nu se pot uita calităţile sale de militar şi nici calităţile umane, apropierea de oameni, calmul cu care rezolva problemele apărute şi spiritul de solidaritate faţă de cei cu care a lucrat. Dedicat trup și suflet meseriei, a reușit să imprime această atitudine și organizației, solicitându-ne să punem în permanență pe primul plan CETĂȚEANUL și obligația noastră de a-i asigura securitatea în domeniul situațiilor de urgență.

Colonelul Popa Daniel Gheorghe a fost un patriot și DA, a iubit țara aceasta și meseria de salvator. Acesta a fost colonelul Popa Daniel Gheorghe!

Domnul colonel  s-a născut la data de  25 iunie 1963 în sat Armășești, comuna Cernișoara, județul Vâlcea și  a urmat cursurile  Liceului Industrial Mecanic din Râmnicu Vâlcea pe care le-a absolvit în 1981, cu diplomă de bacalaureat.Ulterior, a urmat cursurile Școlii Militare de Ofițeri Pompieri București, pe care a absolvit-o cu rezultate foarte bune în 1985, fiind repartizat la Grupul de Pompieri al județului Călărași, unde a ocupat funcția de  Inspector principal II. Începând din august 1998, până în septembrie 2001 a ocupat functia de Şef de stat major Grupul de Pompieri „Barbu Ştirbei” al judeţului Călăraşi. Începând din 15 septembrie 2001, până in 14 iulie 2016 a ocupat funcția de Inspector şef II la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Barbu Ştirbei” al judeţului Călăraşi. Din 15 iulie 2016 până in prezent  a fost  Inspector şef I al  Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” al judeţului Constanţa.

GRADE:

1985-locotenent

1989-locotenent major

1994-căpitan

1999-maior

2002- locotenent colonel

2005-colonel

DECORAȚII

2000-Semn Onorific În serviciul patriei pentru 15 ani

2006-Bărbăție și credință

2010-Semn onorific în Serviciul patriei pentru 25 ani

2012-Bărbăție și credință în grad de  Comandor

2014-Plachetă onorifică

2019-Emblemă de merit Acțiuni umanitare

2020-Distincție de serviciu

Drum lin, domnule comandant!

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions