Constanța are, de astăzi, noi viceprimari. Aceștia sunt Ionuț Rusu, de la PNL, și Florin Cocargeanu de la USR-PLUS, care au fost aleși în ședința ordinară a Consiliului Local Municipal Constanța. Atât pentru Rusu, cât și pentru Cocargeanu au votat 19 consilieri locali, iar opt consilieri au votat împotrivă. Propunerile pentru ca Rusu și Cocargeanu să fie viceprimari au venit în urma negocierilor dintre PNL și USR-PLUS începute imediat după alegerile locale din 27 septembrie.
Ionuț Rusu a declarat că „de astăzi, familia sa are 300.000 de membri.“
„Constanța are nevoie de schimbare și încredere în ziua de mâine, are nevoie de proiecte. Vreau să mulțumesc colegilor din PNL pentru susținere“, a declarat Ionuț Rusu.
Viceprimarul Florin Cocargeanu a declarat, la rândul său, pentru Ordinea.ro:
„În primul rând vreau să le mulțumesc colegilor din echipa de consilieri USRPLUS pentru susținerea pe care mi-au acordat-o pentru funcția de viceprimar al municipiului Constanța. Este o onoare dar, în același timp, această funcție vine și cu o mare responsabilitate și voi face tot ce ține de mine pentru ca încrederea colegilor și a alegătorilor noștri să fie răsplătită prin rezultatele muncii mele. Principiile care vor sta la baza mandatului meu sunt transparența, deschiderea față de cetățeni, comunicarea cu aceștia, dar și buna colaborare cu domnul primar și colegii din PNL astfel încât programul nostru comun de dezvoltare a orașului să fie pus în aplicare și, peste patru ani, constănțenii să observe schimbarea pentru care ne-au votat. În ceea ce privește atribuțiile pe care domnul primar mi le-a delegat, mă bucur foarte mult că printre acestea se află și coordonarea Serviciului de gestionare spații verzi, acest domeniu fiind unul foarte important pentru constănțeni care au asistat la un adevărat măcel al spațiilor verzi în ultimii 20 de ani, fapt ce a constituit un resort pentru mulți dintre membrii USRPLUS de a trece din civism către politică.“
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta