În perioada 6-13 noiembrie a.c., peste 150 de jandarmi ai Grupării Mobile au acţionat zilnic, în mod independent dar şi în sistem integrat cu Poliţia, pentru menţinerea ordinii publice şi asigurarea climatului de ordine şi siguranţă, în Constanţa, Ovidiu. Au fost executate peste 200 de misiuni de menţinere şi asigurare a ordinii publice.
În această perioadă jandarmii au aplicat 673 sancţiuni contravenţionale, dintre care 545 avertismente scrise şi 128 amenzi, valoarea acestora fiind de peste 22.500 lei. Majoritatea sancțiunilor contavenționale au fost acordate pentru nerespectarea măsurilor de protecție împotriva virusului Covid 19 în zonele aglomerate (gări, piețe și supermarketuri,), dar și în mijloacele de transport (trenuri și autobuzele CT Bus).
Miercuri, peste 150 de jandarmi au participat și au acordat sprijin în județul Constanța, polițiștilor din cadrul B.C.C.O. Constanța, la descinderile coordonate de procurorii DIICOT.
Au mai fost executate șapte misiuni pentru punerea în aplicare a mandatelor de aducere emise de către instanţe sau parchete.
“Începând de astăzi, aproximativ 30 de jandarmi constănțeni vin în sprijinul colegilor din IJJ și IPJ Ialomița, la Slobozia (carantinarea zonală), în filtrele instituite la intrările / ieșirile din municipiu, în vederea prevenirii și combaterea virusului Sars Cov2.”, au precizat reprezentanţii Compartimentului Informare, Relaţii Publice şi cu Publicul.
Tot ei au făcut şi următoarele recomandări:
Vă rugăm să purtati masca in spațiul public pentru a va proteja pe dumneavoastră si pe cei din jur, păstrați distanțarea socială și evitați aglomerațiile; Respectați regulile de igienă, precum și toate recomandările și măsurile adoptate de autorități pentru a vă proteja! Informați-vă doar din surse oficiale!
Vă rugăm să le respectați…
Vă rugăm să protejați…
Vă rugăm să vă protejați!
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta