Astăzi, 16 noiembrie 2020, Departamentul Social-Misionar al Arhiepiscopia Tomisului, prin intermediul studenților voluntari ai Asociației „Samarineanul Milostiv”, demarează un nou proiectul social intitulat ,,Din dragoste de bunici”. Necesitatea proiectului a plecat de la faptul că persoanele vârstnice se confruntă cu o serie de probleme complexe generate de pandemie, iar la nivelul județului Constanța sunt foarte puține organizații non-guvernamentale ce oferă îngrijire la domiciliu.
Beneficiarii direcți vor fi 50 de persoane vârstnice care locuiesc singure, din județul Constanța, iar beneficiarii indirecți vor fi voluntarii, familiile persoanelor vârstnice și comunitatea locală.
Scopul proiectului este creșterea calității vieții persoanelor vârstnice, prin prevenirea situațiilor de dificultate și dependență, iar obiectivele sunt: pe de-o parte fiecare persoană vârstnică să primească cele necesare pentru satisfacerea nevoilor de bază: hrană, îngrijire fizică și psihică, comunicare și, pe de altă parte, promovarea beneficiilor voluntariatului în rândul studenților și nu numai.
Principalele activități vor fi:
- formarea grupului de voluntari activi;
- identificarea persoanelor vârstnice singure aflate în nevoie;
- colectarea și distribuirea către persoanele vârstnice a alimentelor, medicamentelor, produselor de igienă, dispozitivelor moderne de comunicare;
- fiecare voluntar va avea un bunic sau mai mulți bunici în grijă, căruia/cărora îi/le va duce hrană, produse de igienă, îl/îi va ajuta la cumpărături, la plata facturilor, îl/îi va învăța să utilizeze mijloacele moderne de comunicare, să folosească internetul pentru socializare, urmărirea slujbelor religioase;
- fiecare bunic va primi un telefon/tabletă cu care va ține legătura cu cei dragi, va învăța să și plătească facturi sau să urmărească slujbele religioase;
- la sfârșitul fiecărei luni, pe baza acțiunilor, vom crea un album al bunicilor și vom desemna voluntarul lunii.
În cadrul proiectului, voluntarii vor respecta normele igienico-sanitare stabilite pentru pandemie.
“Fiecare caz va fi diferit, fiecare experiență va fi unică, iar fiecare bunic va avea dreptul la zâmbetul pe buze. Ceea ce ne dorim cel mai mult este să reușim să răspundem solicitărilor lor de alimente, de medicamente, de vorbe bune și să reușim să îi ținem în siguranță. Vă așteptam alături de noi, din dragoste de bunici!”, a precizat Gianina Chirugu, responsabilul de proiect.
Cei care vor să se implice și să sprijine proiectul pot fi voluntari sau pot dona telefoane/tablete, alimente neperisabile, medicamente, produse de igienă sau bani în contul Asociației „Samarineanul Milostiv”: RO10UGBI0000452009683RON.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta