În toate spitalele din țară sunt zeci de mii de bolnavi, unii în stare gravă sau foarte gravă. Pe lângă faptul că sunt tratați de medici și îngrijiți de personalul din spitale, mulți bolnavi au nevoie de sânge. Acesta este folosit pentru diferite intervenții chirurgicale, transfuzii necesare pentru tratarea unor boli sau în cazul unor accidente soldate cu pierderi masive de sânge. Din acest motiv, există în fiecare județ câte un Centru de donare de sânge. Nu sunt foarte mulți donatori, cu toate că mulți dintre noi am putea renunța la câteva sute de ml de sânge, care oricum se reface și dă organismului o altă prospețime. Însă, din păcate, nu avem educația necesară și nimeni nu se grăbește să ne învețe pe toți cetățenii importanța acestui lucru. Cu fiecare comunicat de presă pe care îl primim de la centrul de donare, aflăm că sunt așteptate toate persoanele sănătoase care doresc să îi ajute pe pacienții care au nevoie de tratament transfuzional. Mai apoi, este specificat faptul că pot dona sânge persoane cu vârsta cuprinsă între 18-65 ani ( pentru prima donare 18-60 de ani în funcție de evaluarea medicală) cu greutatea peste 50kg (în funcție de înălțime, constituție, care nu au suferit de hepatită virală, tuberculoză, sifilis, malarie, infecție HiV, epilepsie, diabet zaharat insulino-dependent, boli de inimă. Persoanele care au peste 50 de ani trebuie să aduca de la medicul de familie o adeverință din care să reiasă că nu sunt în evidență cu boli de inimă, neurologice, alte boli cronice care ar contraindica donarea de sânge. Cu 3 zile înainte de donare este interzis consumul de băuturi alcoolice! Donatorii beneficiază ulterior, la cerere, de 7 tichete de masă pentru produse alimentare, de o zi liberă de la locul de muncă dar și de decontarea cheltuielilor de transport în comun în ziua donării, între localitatea de domiciu și localitatea în care se efectuează donarea de sânge!
Locuitorii din alte județe, nu pot dona la Constanța
Legea nu precizează nicăieri că donatorii trebuie să aibă domiciliul în județul în care urmează să facă donarea de sânge. Undeva, în normele de reglementare există stipulat acest lucru, de care se prevalează angajații centrelor de donare. Să fiu mai explicită: un prieten al meu, care este născut și a trăit multă vreme la Constanța, s-a mutat de o perioadă de timp la București. Între timp, cartea lui de identitate precizează că are domiciliul în alt județ decât Constanța. În urmă cu două zile, fiind acasă la familia lui, a aflat că un vechi prieten este internat în spital și are nevoie de sânge. Fără a sta pe gânduri, s-a dus imediat la centrul de donare de la Constanța și a vrut să doneze. Cu atât mai mult cu cât la București donează mereu când vreun cunoscut are nevoie de sânge. Dar… surpriză! Cu stupoare a aflat că nu poate dona în orașul său natal, deoarece cartea de identitate precizează că are un alt domiciliu. În aceste condiții, ne întrebăm cum stau lucrurile pe parcursul verii, când județul nostru este luat cu asalt de milioane de turiști. Ce se întâmplă în cazul în care unul dintre ei are nevoie de sânge? Familia și prietenii săi nu pot dona? Este nevoie de o prezență mult mai mare a donatorilor constănțeni? Este o mare nedreptate, pe de-o parte, și o grosolană interpretare a legii în domeniu. Pe de altă parte, îmi vine în minte o întrebare banală: dacă merg cu mașina în țară, împreună cu un copil și avem un accident în oricare alt județ, ce se întâmplă? Mă refer la faptul că noi am avea nevoie de sânge, iar însoțitorii noștri nu ar putea dona din simplul motiv că accidentul s-a produs într-un alt județ? Și când spun însoțitori mă refer la cei mai apropiați membri ai familiei. Vi se pare normală o asemenea tâmpenie? Mie una nu. Sunt extrem de revoltată și poate că vom putea face ceva în viitor și pentru îndreptarea unor astfel de situații. Am mai întâlnit astfel de cazuri în care mai mulți prieteni au ajuns la Spital pentru a dona pentru un amic al lor care avusese un accident rutier și nu au putut pentru că nu erau din respectivul oraș. Nu-i posibil așa ceva! Ce putem face?
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta