În contextul instituirii măsurii carantinei zonale în municipiul Constanţa, timp de două săptămâni, polițiștii, jandarmii și polițiștii locali constănțeni sunt mobilizați în misiuni de verificare a măsurilor dispuse.
Astfel, forțele de ordine vor acționa în sistem integrat, prin reorientarea dispozitivelor fixe în dispozitive mobile, dinamice, flexibile, menite să supravegheze în mod activ o suprafaţă cât mai mare, într-un interval de timp determinat.
“Scopul desfășurării acestor acțiuni este de a limita răspândirea infecției cu noul coronavirus și, cu sprijinul cetățenilor, sperăm ca la sfârșitul perioadei de două săptămâni acesta să fie îndeplinit.”, a precizat Andreea Iliescu, purtător de cuvânt al IPJ Constanţa.
În prima noapte de la instituirea măsurii de carantinare zonală, forțele de ordine au verificat 975 de persoane și 820 de autovehicule.
Totodată, au fost aplicate 40 de sancțiuni contravenționale, în cuantum total de 11.250 lei.
Reamintim că pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităţilor abilitate, legitimaţia de serviciu / adeverinţa eliberată de angajator.
Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităţilor abilitate, o declaraţie pe propria răspundere, completată în prealabil.
Declaraţia pe propria răspundere trebuie să cuprindă numele şi prenumele, data naşterii, adresa locuinţei/gospodăriei/locului activităţii profesionale, motivul deplasării, data completării şi semnătura.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta