Arderile de vegetație au atins cote fără precedent anul trecut, când numărul total al incendiilor de acest fel a fost de 2,6 ori mai mare decât cel înregistrat în anul 2018, după cum arată statisticile Inspectoratului General pentru Situații de Urgență. Anul acesta, în primele 6 luni s-au înregistrat alte 5.587 de incendii de vegetație, adică mai mult de 30 pe zi.
”De la 8.191, în 2018, până la la 20.945, în 2022, este o diferență care arată că numărul piromanilor a crescut constant, în ciuda măsurilor de pază și sancțiunilor tot mai mari, iar acest lucru este periculos pentru oameni, sol și mediu, în general.”, avertizează Laurențiu Alexandru Păștinaru, președintele Agenției Naționale pentru Protecția Mediului (ANPM).
Conform OUG nr.195/2005 privind protecția mediului, arderea miriștilor, stufului, tufărișurilor, litierei pădurii și vegetației ierboase constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 7.500 de lei, la 15.000 de lei, pentru persoane fizice și de la 50.000 de lei și până la 100.000 de lei, pentru persoane juridice. Mai mult decât atât, în cazul în care aceste suprafețe se află în arii protejate sau pe terenuri supuse refacerii ecologice, arderile constituie infracțiuni și se sancționează penal.
Foto: Laurențiu Păștinaru
”Trebuie să oprim arderile de vegetație și să pedepsim piromanii! Au fost aproape 5.600 de incendii în primele șase luni. Anul trecut, 15 oameni și-au pierdut viața din cauza acestor incendii. Anul acesta, alți doi oameni au decedat în urma arderilor scăpate de sub control. Facem apel la populație, să înțeleagă că prin aceste incendieri pun în pericol viața sau sănătatea proprie și a întregilor comunități din zonă. De cele mai multe ori, cei care recurg la astfel de practici sunt chiar proprietarii sau deținătorii terenurilor respective. Ideea că arderea face bine pământurilor este profund greșită, în realitate având efect negativ atât asupra biodiversității și ecosistemelor, cât și asupra sănătății umane.”, a subliniat președintele ANPM.
Potrivit lui Laurențiu Alexandru Păștinaru și în acest an autoritățile au fost permanent în alertă, prin acțiuni de patrulare, controale, acțiuni de informare publică și interinstituțională și conlucrare cu echipe de voluntari, reușind să reducă la aproximativ jumătate numărul incidentelor, față de 2022. Astfel, în primele 6 luni ale anului (în 181 de zile) s-au înregistrat 5.587 de incendii, respectiv o medie de 30,8 arderi de vegetație pe zi, în toată țara. În luna martie, nivelul a fost cel mai mare: 1.726 de incendii, adică în medie, 56 pe zi. Și nu au lipsit nici de data aceasta victimele, din cele cinci persoane afectate, două pierzându-și viața, iar trei fiind rănite.
”Este nevoie de responsabilitate, pentru că implicațiile pot fi din cele mai grave. Pe când lucram în echipele de control ale Gărzii Naționale de Mediu interveneam de câte ori se putea, pentru a limita extinderea flăcărilor, până la venirea pompierilor. Au existat, însă și multe situații în care au ars gospodării, de la focuri lăsate nesupravegheate în propriile curți sau pe câmp. Aceste arderi nu aduc niciun fel de beneficiu. Anul trecut a fost o adevărată nebunie cu aceste incendii al căror număr a crescut cu 113% față de 2021.”, a mai spus reprezentantul ANPM.
Din datele anului trecut, cele mai multe incendii de acest fel s-au înregistrat în județul Prahova, urmat de Dâmbovița și de Hunedoara.
Din punct de vedere al perioadelor preferate de piromani, lunile martie și iulie sunt cele mai fierbinți în privința arderilor de vegetație.