Conecteaza-te cu noi

Actual

A explodat o butelie pe strada Haricleea Darclee din Constanţa. O femeie a ajuns la spital

Published

on

În cursul acestei seri, pe strada Haricleea Darclee, nr. 1, Constanţa, a avut loc un incendiu cauzat de explozia unei butelii.

La faţa locului a fost solicitată intervenţia pompierilor militari de la ISU Constanţa. Potrivit Biroului de presă, echipajele de intervenţie au fost solicitate să intervină pentru lichidarea incendiului izbucnit în urma exploziei buteliei.

Au fost alertate 2 autospeciale de stingere, un echipaj de prim ajutor şi echipajul de terapie intensivă mobilă.

“Incendiul se manifesta cu flacără deschisă la o anexă pe o suprafață de aproximativ 100 mp. Din primele informații, ar fi vorba despre o victimă cu arsuri, preluată de SMURD C. Este vorba despre o femeie în vârstă de 69 de ani, predată la spital.”, a precizat Anamaria Stoica, purtător de cuvânt al ISU Constanţa.

Foto: Ilustrativ

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions