Conecteaza-te cu noi
OVIDIUS

Actual

A fost ales președintele Organizației de Management al Destinației județului Constanța. Vezi cine este

Published

on

omd

În Sala Ovală a Instituției Prefectului Constanța avut loc astăzi Adunarea Generală de Constituire a Asociației “Organizaţia de Management al Destinaţiei Judeţul Constanţa” (OMD – Județul Constanța). Alături de reprezentantul Consiliului Județean Constanța, Monica Cristina Caterinici, Director Executiv al Direcției de Turism și Coordonarea Instituțiilor de Cultură Subordonate, la eveniment au fost prezenți, în calitate de membri fondatori ai OMD – Județul Constanța, Ghindici Iancu, reprezentant al Organizației de Management al Destinației Mamaia-Constanța și Ruxandra Serescu, director general al Camerei de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură Constanța.

Pe ordinea de zi s-a aflat adoptarea unor decizii importante pentru buna funcționare a acestei structuri, precum și pentru atingerea obiectivelor pentru care a fost înființată. Astfel, în cadrul ședinței a fost aprobat sediul social a Asociației, a fost aleasă componența nominală a Consiliului Director al acestei structuri, fiind stabilit, totodată, cuantumul cotizației anuale a asociației. În urma dezbaterii tuturor propunerilor prezentate în cadrul Adunării Generale a Acționarilor și a voturilor exprimate, au fost adoptate următoarele:

Asociația “Organizaţia de Management al Destinaţiei Judeţul Constanţa” își va desfășura activitatea la sediul social din Str. Nicolae Titulescu Nr. 32, Constanța, iar în ceea ce privește valoarea cotizației anuale, a fost stabilit un buget de minim 500.000 de lei. De asemenea, membrii Consiliului Director, care vor coordona activitatea asociației pentru o perioadă de patru ani, sunt următorii:

  1. Președinte: Enache Bucovală;
  2. Prim-vicepreședinte: George Fuduli;
  3. Vicepreședinte: Vadim Corneliu Ruse;
  4. Vicepreședinte: Florin Cârstocea;
  5. Secretar: George Măndilă.
  6. Cenzor: Beatrice Carolina Florea.

În vederea îndeplinirii unor formalități legale pentru buna funcționare a asociației, precum și pentru relaționarea cu entitățile partenere ale acestui proiect, au fost împuternicite următoarele persoane: doamna Oana Popa Șerbu, în relația cu Ministerul Antreprenoriatului și Turismului, în vederea obținerii Avizului ca Organizație de Management al Destinației; doamna Viviana Mirică, de profesie consilier juridic, în relația cu Judecătoria Constanța, în vederea înscrierii Asociației în Registrul Asociațiilor și Fundațiilor. Scopul Asociației “Organizaţia de Management al Destinaţiei Judeţul Constanţa”  este acela de a crea cadrul favorabil în gestionarea dezvoltării turismului și a serviciilor în județul nostru. Odata cu definitivarea tuturor aspectelor legale ce țin de înființarea acestei structuri asociative, OMD Județul Constanța va deveni funcțional și va oferi oportunități reale pentru a pune în valoare potențialul turistic al județului Constanța.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions