În această dimineață, începând cu ora 7.00, la SOCEP a fost declanșată greva generală. Foarte mulți angajați protestează, iar lucrul este oprit. Însă au abordat o modalitate neobișnuită de protest – nu mai sunt în fața sediului, adunați pentru a-și revendica cererile, ci fiecare este la locului său de muncă. Discuțiile dintre conducerea companiei și sindicat durează de mai multă vreme, mai exact din luna iulie, însă nici până la această oră nu s-a ajuns la un consens. Precizăm că la SOCEP sunt 440 de angajați, iar nemulțumirile lor sunt legate de grila de salarizare, care este, în opinia lor, nerespectată. În urmă cu o săptămână, au organizat o grevă de avertisment de două ore și au sperat că în acest interval situația din companie se va reglementa. La acel moment, conducerea le acorda o mărire cu 100 de lei a salariilor, dar oamenii nu au fost mulțumiți de această ofertă. Chiar și aseară sindicaliștii au avut discuții cu conducerea companiei în speranța că se va găsi o soluție amiabilă. De asemenea, în această dimineață continuă discuțiile între cele două părți. Ce doresc, de fapt, sindicaliștii? Săptămâna trecută, liderul sindicatului reprezentativ, Doru Simionesei declara că și-ar dori o majorare cu o treime a fondului de salarii, însă cu toții sunt conștienți că acest lucru nu este ușor de îndeplinit. Și asta, deoarece anul trecut compania a avut un profit de 10 milioane de lei, iar majorarea salariilor ar depăși semnificativ acest venit. Vom reveni cu detalii pe măsură ce vom avea noi informații.
La ora 12.40, a fost publicat un raport la Bursa de Valori București
SOCEP Constanţa (SOCP), unul dintre cei mai importanţi operatori portuari din Portul Constanţa cu o valoare de piaţă de circa 96 mil. lei, a publicat astăzi la bursă că în cadrul companiei s-a creat un conflict de muncă, iar Sindicatul Personalului Operativ SOCEP Constanţa a declarat grevă pe o perioadă nedeterminată începând de astăzi. “În conformitate cu prevederile art.99 alin.1 litera k) din Codul BVB, informăm publicul investitor că în cadrul societăţii s-a creat un conflict de muncă în contextul negocierii Contractului Colectiv de Muncă la nivel unitate iar Sindicatul Personalului Operativ SOCEP Constanţa a declarat grevă pentru o perioadă nedeterminată începând cu data de 21.09.2017. Salariaţii grevişti vor opri lucrul şi vor rămâne la locurile de muncă, salariaţii negrevişti vor continua activitatea curentă”, se arată în raportul publicat la BVB la ora 12:40. La ora 13:00 acţiunile SOCEP scădeau cu 6% la 0,262 lei. “Conducerea societăţii va face toate eforturile pentru a minimiza impactul acestui eveniment asupra rezultatelor financiare previzionate”. SOCEP a avut anul trecut afaceri de 65 mil. lei şi un profit de 10,8 mil. lei cu 432 de angajaţi.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta