Conecteaza-te cu noi

Actual

A fost găsită copila dată dispărută ieri. Vezi ce spun polițiștii IPJ Constanța

Published

on

roalert

Azi, 13 decembrie a.c., în jurul orei 8.00, polițiștii Poliției municipiului Medgidia au identificat minora Radu Andreea Cătălina, de 12 ani, care a dispărut ieri de la școală. Aceasta a fost găsită în zona centrală a municipiului Medgidia.

Din primele cercetări, minora nu a fost victima niciunei infracțiuni.

Copila urmează a fi încredințată personalului din cadrul Centrului de Primire a Copilului în Regim de Urgență din municipiul Constanța.

Reamintim că ieri, 12 decembrie, în jurul orei 17.30, polițiștii Secției 3 Poliție au fost sesizați cu privire la faptul că, la aceeași dată, minora Radu Andreea Cătălina, de 12 ani, a părăsit în mod voluntar unitatea de învățământ în care studia, fără a reveni în centrul în care aceasta era instituționalizată.

Aseară, a fost tranmis mesaj Ro-Alert privind dispariția sa.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions