Marian Crușoveanu, parlamentar PNL de Constanța, a anunțat, la jumătatea lunii ianuarie a.c., pe contul său de Facebook faptul că face demersuri susținute în vederea demarării lucrărilor la drumul expres “Alternativa Techirghiol”, rută care va decongestiona Eforiile în perioada sezonului estival.
Un parlamentar PNL de Constanța, demersuri pentru drumul expres “Alternativa Techirghiol”
Astăzi, parlamentarul constănțean a scris în mediul online și care este ruta aleasă pentru drumul expres spre sudul litoralului.
Crușoveanu susține că acesta este cel mai avantajos traseu din orice punct de vedere ar fi privit proiectul și va avea impact redus asupra mediului.
Iată și detaliile:
Varianta cea mai potrivită de realizare a drumului expres spre sudul litoralului,
#AlternativaTechirghiol, are în vedere traseul următor: se desprinde din autostrada de centură a Constanței, A4, trece prin apropierea localităților Agigea, Techirghiol, Movilița, Biruința, Moșneni, Dulcești și se închide la intersecția cu DN 39, la sud de localitatea 23 August. Alegerea acestui traseu este cea mai avantajoasă, din punct de vedere tehnic, financiar, social, economic și cu impact redus asupra mediului. Principalele cerințe pe care le îndeplinește această rută, conform specialiștilor care au realizat proiectul, sunt:
asigură legături între nordul și sudul litoralului;
preia un flux mare de trafic de pe drumurile naționale DN 38 și DN 39;
reduce timpul de călătorie, prin creșterea vitezei de deplasare;
scăderea emisiilor poluante, prin eliminarea cozilor de așteptare;
reduce accidentele prin devierea traficului de tranzit;
îmbunătățește confortul utilizatorilor.
În plus, este de subliniat faptul că această rută alternativă, pe lângă descongestionarea traficului pe timpul verii, va deservi pe tot timpul anului, având avantaje economice extraordinar de importante pentru dezvoltarea județului Constanța. Un alt aspect avantajos al acestei rute este că se încadrează pe axa transeuropeană de transport, pe direcția Rusia – Ucraina – Moldova – România – Bulgaria – Turcia. Pe de altă parte, atrag atenția și asupra faptului că această rută asigură o deschidere către Portul Constanța, implicit conexiunea cu terminalul RO-RO din Portul Constanța Sud- Agigea. Totodată, această variantă de drum asigură legătura cu proiectele majore ale Master Planului de Transport al României, iar aici ne referim la drumul expres Tulcea- Constanța și la alte proiecte care țin de dezvoltarea rutieră a țării noastre.
Am toată încrederea că planul pentru ”Alternativa Techirghiol”, elaborat de specialiști, va reprezenta un imbold important pentru
#județulConstanța. Voi continua demersurile de susținere a acestui proiect, astfel încât să avem garanția că acesta va fi realizat în cel mai scurt timp posibil. Studiul de fezabilitate a fost prins în bugetul României din acest an, ceea ce este o asigurare, din partea Guvernului, că demersul meu și al colegilor mei din PNL Constanța va fi unul de succes.”
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta