Lucrările la construirea creșei din comuna constănțeană Tuzla se desfășoară în ritm alert. Primarul Reșit Taner a anunțat că lucrarea se află la stadiul de placă de beton turnată peste parter, urmând ca în scurt timp această construcție să fie finalizată.
“Vă comunic faptul că lucrările pentru proiectul ”Construire Creșă parter + 1 etaj (4 grupe), comuna Tuzla, str. Constanței, nr. 149”, au ajuns la stadiul de placă de beton turnată peste parter, urmând ca în cel mai scurt timp această construcție sa fie finalizată. Prin acest proiect încercăm să venim în sprijinul părinților sau susținătorilor legali care desfășoară o activitate lucrativă, urmează cursurile unor instituții de învățământ, ori se află în alte situații ce nu le permit să stea cu copilul pe tot parcursul zilei. Având în vedere configurația propusă pentru imobilul în care va funcționa Creșa, beneficiarii direcți vor fi circa 55 de copii cu vârste cuprinse între 3 luni și 3 ani ce vor fi înscriși în cele 4 grupe înființate. Creșa reprezintă astfel, o necesitate pentru părinți, asigurându-le posibilitatea de a desfășura o activitate remunerată știind că serviciile oferite copilului sunt specializate în raport cu vârsta. Doresc pe această cale să mulțumesc colegilor pentru efortul depus precum și colaboratorilor pentru munca depusă, astfel încât această construcție va fi finalizată pentru ca atât copiii cât și părinții să se poată bucura de beneficiile acestui proiect”, a scris primarul Reșit Taner pe contul său de Facebook.
Valoarea construcției este de 2.308.960, 84 lei.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta