Conecteaza-te cu noi

Actual

A început nebunia obiectelor pirotehnice! Vedeți în ce condiții le puteți folosi

Published

on

Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase continuă în această perioadă acțiunile pentru prevenirea oricăror evenimente negative generate de nerespectarea legislaţiei privind obiectele pirotehnice, în baza dispoziţiei şefului Poliţiei Române, chestor-șef de poliţie Bogdan Despescu. Astfel, în perioada 21 noiembrie – 5 ianuarie,  sunt efectuate acţiuni şi controale, atât la societăţile comerciale autorizate să desfăşoare operaţiuni cu articole pirotehnice, cât şi în zona pieţelor, târgurilor sau centrelor comerciale.  Polițiștii constănțeni reamintesc cetățenilor faptul că este interzisă deţinerea, utilizarea şi vânzarea către publicul larg a articolelor pirotehnice de divertisment din categoriile 2, 3 şi 4, a articolelor pirotehnice de scenă (T1 şi T2) şi a altor articole pirotehnice din categoria P2, din motive de ordine şi siguranţă publică, securitate şi pentru protecţia mediului. Prin urmare, nu este permisă folosirea articolelor pirotehnice în urmatoarele situații: a) între orele 24.00 si 06.00, cu excepția evenimentelor de interes local, național sau internațional, în baza aprobării autoritaților locale; b) la o distanță mai mică de 50 de metri de construcțiile de locuințe cu până la 4 niveluri și la mai puțin de 100 de metri față de cele cu peste 4 niveluri; c) la o distanță mai mică de 500 de metri de instalațiile electrice de înaltă tensiune, de locurile de depozitare si livrare a combustibililor lichizi sau solizi, de instalațiile de gaze. d) la o distanță mai mică decât cea prevazută de reglementările în vigoare pentru obiectivele chimice si petrochimice ori pentru alte obiective care prezintă pericol de incendiu sau explozie; e) în locurile în care există riscul producerii de alunecări de teren, avalanșe sau căderi de pietre; f) pe drumurile publice deschise circulației rutiere, pe aleile pietonale si în spațiile deschise cu aglomerări de persoane; g) la o distantă mai mică de 500 de metri de păduri. Totodată, în conformitate cu legislația în vigoare, este permisă organizarea de jocuri cu articole pirotehnice de divertisment din categoriile 3 și 4 numai în condițiile în care există acordul primăriei, al inspectoratului pentru situații de urgență județean și avizul inspectoratului județean de poliție, pe a cărui rază se execută jocurile respective. Orice operațiune cu articole pirotehnice, efectuată fară drept, constituie infracțiune și se pedepseste cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă. De asemenea, comercializarea articolelor pirotehnice din categoriile 1 și P1 către persoane cu vârsta sub limita prevazută de lege, respectiv 18 ani, precum și comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni, constituie infracțiuni și se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions