Conecteaza-te cu noi

Societate

A murit academicianul Marian-Traian Gomoiu

Published

on

În cursul acestei dimineți – 25 februarie – a încetat din viață Marian-Traian Gomoiu, membru titular al Academiei Române.

Biolog şi oceanolog, doctor în ştiinţe biologice, a fost primul în România care a făcut observaţii directe prin scufundare. De asemenea, are însemnate contribuţii la cunoaşterea fenomenului eutrofizării Mării Negre.

S-a născut la 15 august 1936, la Bazargic, astăzi în Bulgaria. Absolvent al Facultăţii de Ştiinţe din Cluj-Napoca, şi-a continuat specializarea în Danemarca şi în SUA. În 1973 a devenit doctor în ştiinţe biologice cu teza “Contribuţii la cunoaşterea ecologiei moluştelor psamobionte de la plajele submerse nisipoase de la litoralul românesc al Mării Negre”.

Cercetător la Laboratorul de oceanologie al Centrului de Cercetări Biologice al Academiei Române, devenit Institutul de Biologie “Traian Săvulescu” (1959-1970) şi la Institutul român pentru Cercetări Marine din Constanţa (1970-1990), a fost profesor la Universitatea din Constanţa, guvernator (1990-1993) al Rezervaţia biosferei Delta Dunării, director general adjunct (din 1994) la Centrul Român de Geologie şi Geoecologie Marină Bucureşti (devenit, în 1996, Institutul Naţional de Geologie şi Geoecologie Marină – GeoEcoMar), potrivit dicţionarului “Membrii Academiei Române (1866-2003)” (Editura Enciclopedică / Editura Academiei Române, 2003).

A participat la o serie de expediţii oceanologice în Marea Sergaselor, în Golful Batabano, în zona Isefjord, în Marea Neagră.

Rezultatele cercetărilor sale se regăsesc în cele peste 170 de lucrări şi studii, scrise singur sau în colaborare, apărute în ţară şi peste hotare (Franţa, Germania, Norvegia, SUA etc). În ianuarie 2010 a fost lansată lucrarea ştiinţifică “Zonele umede. Abordare ecologică”, apărută la Cluj Napoca, redactată de un colectiv de cercetători de la Universitatea de Vest “Vasile Goldiş” Arad şi de la Institutul de Biologie al Academiei Române, sub coordonarea acad. Marian-Traian Gomoiu şi prof. univ. dr. Aurel Ardelean. Autorii au realizat un amplu şi complex studiu ştiinţific monografic adresat atât specialiştilor din domeniile ecologiei şi biologiei, cât şi publicului larg avizat. Caracteristicile esenţiale sunt acelea de documentar şi de studiu ecologic.

Redactor-şef adjunct al revistei “Cercetări marine”, vicepreşedinte al Comisiei de oceanografie a Academiei Române, membru al Societăţii de ştiinţe biologice din România, al Comisiei Internaţionale pentru exploatarea ştiinţifică a Mării Mediterane, al Comitetului de bentos, al Comitetului de ape salmastre, al Comitetului de plancton, al Societăţii malacologice italiene, al Asociaţiei Internaţionale pentru mediul meiobentosului.

A fost distins cu Premiul “Emanoil Teodorescu” al Academiei Române (1987); Premiul special al Salonului de carte “Ovidius” de la Constanţa (2003) pentru volumul “Ecologie, Metodologie pentru ştiinţe ecologice”; Medalia Comisiei Internaţionale pentru Protecţia Mării Negre (Istanbul, 2009); titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii de Vest “Vasile Goldiş” din Arad (2010), potrivit dicţionarului “Membrii Academiei Române (1866-2003)” (Editura Enciclopedică / Editura Academiei Române, 2003) şi http://fumn.eu/traian-gomoiu/.

În anul 2015 a devenit membru titular al Academiei Române.

Și Ion Munteanu, guvernator al Administrației Rezervației Biosferei Delta Dunării (ARBDD) a transmis un mesaj de condoleanțe

In Memoriam Marian Traian GOMOIU

Am aflat cu tristețe și compasiune vestea încetării din viață a domnului Acad. Prof. dr. Marian Traian GOMOIU, primul Guvernator al Administrației Rezervației Biosferei Delta Dunării (ARBDD) în perioada 1990 – 1993.

Salvată în anii ’90 de la a fi transformată în marele grânar al țării, Delta Dunării a fost declarată rezervație a biosferei în cadrul Programului “Omul și biosfera” (MAB) al UNESCO, sit Ramsar, în cadrul Convenției privind Zonele Umede de Importanţă internaţională, în special ca habitat al păsărilor acvatice și sit natural al Patrimoniului Mondial UNESCO.

Odată cu aderarea la Uniunea Europeană în anul 2007, Delta Dunării a devenit și sit al Rețelei Natura 2000. Rezervația Biosferei Delta Dunării deține de asemenea, din anul 2000, și Diploma Europei pentru Arii Protejate, în cadrul Convenției de la Berna privind conservarea vieții sălbatice și a habitatelor naturale din Europa.

Pentru toate acestea nu putem decât să mulțumim celui ce a fost Acad. Prof. dr. Marian-Traian Gomoiu, mereu alături de conducerea Administrației Rezervației Biosferei Delta Dunării și în calitatea domniei sale de membru al Consiliului Științific, dar și prin multele lucrări și studii publicate, precum “Apercu Ecologique sur les Zones Humides. Cas particullier: Delta du Danube“ in 2004, alături de Onciu Teodore și Skolka M., “Present state of the benthic ecosystem in Razelm-Sinoie Lagoon Complex” în 2008 alături de Begun T., Opreanu P., Teacă A., “Zonele umede – abordare ecologică. Studii de caz: Dunărea-Delta Dunării – Câmpia de Vest a României” în 2010, alături de Ardelean A., Ardelean G., Ardelean I. D., Onciu Teodorea maria, Skolka M., Karacsonyi K. dar și multe altele.

Din partea conducerii și a colectivului ARBDD transmitem cele mai sincere condoleanțe și profundul regret pentru pierderea celui care a fost Acad. Prof. dr. Marian Traian GOMOIU, om de știință, cadru didactic, iubitor de natură, dedicat Deltei Dunării și oamenilor locului în special.

În aceste clipe grele, împărtășim durerea și suntem alături de familia îndoliată și de cei care l-au cunoscut și admirat.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Guvernator, Ion Munteanu

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions