În cursul zilei de azi, 18 noiembrie, s-a stins din viață Benone Sinulescu, la vârsta de 84 de ani. Îndrăgitul cântăreț de muzică populară era internat în spital de duminică, în urma unei pneumonii care s-a complicat.
Potrivit știrilor Antena3.ro, artistul avea mai multe probleme de sănătate, printre care şi o pneumonie are i-a fost fatală.
De altfel, Sinulescu a fost internat în luna iunie după ce a fost găsit inconştient, în casă, de către apropiaţi. Atunci medicii au reuşit să îl stabilizeze, a fost chiar şi la o clinică de recuperare.
De această dată, organismul lui Benone Sinulescu a fost prea slăbit, iar medicii nu au mai reuşit să facă nimic.
Artistul Benone Sinulescu s-a născut la data de 24 mai 1937 și a descoperit dragostea pentru muzică încă de când era copil.
După ce a terminat școala elementară în Siriu, a devenit solistul școlii din Pleșcoi, precum și dirijorul corului. La vârsta de 12 sau 13 ani, știa deja pe de rost melodii cântate de Maria Tănase, Ioana Radu, Maria Lătărețu și Ion Luican. Tot elev fiind, la Școala Medii Tehnice din Buzău, a început să cânte la stația de amplificare a orașului, iar unul dintre primele melodii pe care le-a interpretat a fost ”De la moară până la gară” a Ioanei Radu.