Sinead O’Connor, legendă a muzicii irlandeze, a murit marţi la vârsta de 56 de ani, după ce ani de zile s-a luptat cu probleme de sănătate mintală, iar în urmă cu un an şi jumătate a trecut prin moartea fiului său de 17 ani, relatează The Daily Mail citat de News.ro.
Cântăreaţa irlandeză a devenit celebră în întreaga lume în 1990, datorită coverului său sfâşietor al piesei ”Nothing Compares 2 U” a lui Prince.
Mamă a patru copii, Sinead O’Connor a trecut în urmă cu un an şi jumătate prin decesul fiului ei Shane, în vârstă de 17 ani, care s-a sinucis în ianuarie 2022, după ce a fugit din clinica unde era sub supraveghere pentru tentative de suicid.
Muziciana, care şi-a schimbat numele în Shuhada’ Sadaqat în 2018, când s-a convertit la islam, a spus la acea vreme că băiatul era ”lumina vieţii ei”.
În ultimul ei tweet, transmis la 17 iunie, O’Connor a postat o fotografie cu Shane şi a spus: ”De atunci trăiesc ca un strigoi. El a fost dragostea vieţii mele, lumina sufletului meu. Eram un singur suflet în două jumătăţi. A fost singura persoană care m-a iubit necondiţionat. Sunt pierdută fără el”.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta