Autoritățile române au anunțat, în cursul zilei de azi, că pacientul transportat cu întârziere în Belgia pentru a fi tratat și-a pierdut viața. Constănțeanul suferise arsuri pe 70% din suprafața corpului și a fost dus, pe data de 29 ianuarie, cu o aeronavă specială, la Bruxelles.
El a fost transportat în Belgia după ce a fost plimbat prin trei spitale românești, respectiv Spitalul Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” Constanța, Clinica de Arși de la Spitalul Sf. Spiridon din Iași și apoi la Spitalul Clinic de Urgență Floreasca din Capitală.
Precizăm că medicul din Belgia care l-a tratat pe acest bărbat a făcut acuzații extrem de grave. El a precizat la postul de televiziune Digi 24 că pacientul fusese tratat necorespunzător.
Doctorul Ciprian Isacu a spus că atunci când a ajuns în Belgia, bărbatul electrocutat la Constanța avea deja 4 bacterii și o ciupercă luate din spitalele din România.
Ministerul Sănătății va trimite Corpul de Control la cele trei unități medicale, inclusiv la Constanța.
Precizăm că bărbatul a fost victima unui accident de muncă – acesta s-a produs în data de 20 ianuarie, în triajul stației CFR Port din municipiul Constanța. Omul era angajat al unei societăți cu punct de lucru în Portul Constanța și s-a urcat pe un vagon de tren pentru a face verificări. Din păcate, a fost electrocutat.
Detalii suplimentare despre acest caz citiți în articolele publicate de Ordinea.ro
Medicul din Belgia care îl tratează pe constănțeanul electrocutat face acuzații grave
Constănțeanul care a suferit arsuri grave a ajuns în Belgia. Medicii de acolo spun că este infectat cu trei bacterii
Avionul care urma să îl transporte în Belgia pe constănțeanul electrocutat s-a întors din drum