Interpreta de muzică populară Ionela Prodan a murit. Anuntul a fost facut pe Facebook de fiica sa, Anamaria Prodan Reghecampf.
“Mama noastră, artistul preferat al dumneavoastră! Putem plânge, ştiind că a plecat, sau putem zâmbi, ştiind că a trăit cu adevărat! Om ireproşabil, om pur şi minunat, om bun şi simplu, om încărcat de daruri. Minune de la Dumnezeu! Ai fost un artist emerit, un om fără egal, de o bunătate şi o simplitate incredibilă. Ai sădit în inimile românilor clipe de neuitat şi i-ai bucurat ani de zile cu vocea ta inegalabilă. Ai avut un har nepereche şi ai reuşit, astfel, să faci o întreagă lume să te iubească şi să te respecte. Pentru noi ai fost cea mai bună mamă, pentru poporul român ai fost bun naţional! În inimile oamenilor, pe care i-ai iubit şi bucurat cu vocea ta, nu vei muri niciodată! Ai fost, eşti şi vei rămâne îngerul nostru păzitor! Te iubim şi te vom iubi mereu!”, a scris Anamaria Prodan Reghecampf.
Ionela Prodan avea 70 de ani şi în ultima vreme a avut mari probleme de sănătate, fiind internată de mai multe ori in spital.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta