În perioada 02 – 03 februarie 2019, lucrătorii Direcției Generale Poliția Locală Constanța au aplicat 313 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 62.995 lei.
În ultimele 48 de ore au fost constatate: 37 abateri pentru nerespectarea normelor privind menținerea curățeniei pe domeniul public al unității administrativ teritoriale; 52 de abateri pentru tulburarea ordinii și liniștii publice în zonele adiacente centrelor comerciale, parcurilor, piețelor agroalimentare și în cartierele de blocuri sau case; 110 încălcări ale legislației rutiere, 2 abateri pentru exercitarea unor acte de comerț ilicit, 11 sancțiuni privind nerespectarea normelor legale privind evidența, domiciliul, reședința și actele de idetitate ale cetățenilor români, 93 sancțiuni pentru nedeținerea titlului de călătorie valabil pe mijloacele de transport public în comun, etc.
Tot, în weekend, polițiștii locali au depistat pe un mijloc de transport al RATC de pe linia 100, în zona Casa de Cultură, o persoană minoră fără bilet de călătorie și care ținea în brațe un copil nou născut, în vârstă aproximativă de 3 luni.
Minora, în vârstă de 16 ani, a părăsit în mod voluntar Adăpostul de zi și de noapte pentru copiii străzii, situat pe strada Decebal din municipiul Constanța.
Dupa încheierea formalităților, cazul a fost predat Secției 3 Poliție, competentă teritorial și a fost notificat serviciul social în vederea reglementării situației juridice a minorilor.
Activitățile de verificare și control se vor derula zilnic, iar ca măsură preventivă recomandăm tuturor persoanelor fizice/juridice să adopte măsurile necesare pentru respectarea prevederilor legale.
În această dimineață ( luni-04.02.2019, ora 5.30), polițiștii locali au depistat, în proximitatea Platoului Gării CFR din municipiul Constanța, o persoană, în vârstă de 40 de ani, care deținea în vederea vânzării o sută de pachete de țigări netimbrate, sigilate, susceptibile a fi produse de contrabandă.
Au fost întocmite actele de constatare vizând săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 270 alin. 3 din Legea 86/2006.
Bunurile împreună cu persoana vor fi predate organelor de poliție judiciară în vederea continuării cercetării.
Pentru evitarea incidentelor nedorite și a oricăror situații de natură să tulbure ordinea de drept a constănțenilor, Direcția Generală Poliția Locală Constanța solicită cetățenilor să semnaleze faptele de natură antisocială la numerele de telefon 0241/484205 sau 0799/606142(WhatsApp), iar dispecerul de serviciu va trimite un echipaj pentru verificarea celor sesizate.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta