În urmă cu puţină vreme, pe DN 22 A s-a produs un eveniment rutier soldat cu rănirea unei persoane.
Potrivit IPJ Tulcea, din primele verificări efectuate de poliţişti a rezultat faptul că, în dimineaţa zilei de 26 noiembrie a.c., o tânără de 27 de ani, din Nalbant, județul Tulcea, în timp ce conducea un auto pe DN22 A ( Nalbant-Cataloi), a pierdut controlul asupra direcției de mers, auto a părăsit partea carosabilă, intrând in coliziune cu un copac de pe marginea drumului.
În urma accidentului a rezultat rănirea pasagerului din auto, o femeie de 50 de ani. Conducătorul auto nu se afla sub influența băuturilor alcoolice.
Cercetările continuă.