Primarul Constanței, Decebal Făgădău, a prezentat, astăzi programul „Ability Taxi“. El a spus că la nivelul Direcției generale de asistență socială Constanța au fost puse bazele unui serviciu de transport gratuit în regim taxi dedicat persoanelor cu dizabilități din municipiul Constanța, denumit ”ABILITY TAXI”.
„Obiectiv principal este asigurarea dreptului la transport adaptat al persoanelor cu dizabilități motorii, utilizatori de fotolii rulante din municipiul Constanța. ”ABILITY TAXI” va oferi transport gratuit, cu o mașină special adaptată, persoanelor cu dizabilități care folosesc scaune rulante pe raza municipiului Constanța, pentru a facilita deplasarea acestora. Prin oferirea acestui serviciu dedicat persoanelor cu dizabilități se va facilita accesul persoanelor cu dizabilități la programările medicale, la serviciu, la întâlnirile de recuperare, la diverse activități sociale, etc. ajutând în mod indirect la reintegrarea acestora în societate. Grupul țintă al proiectului ”ABILITY TAXI” este reprezentat de persoanele cu handicap fizic, respectiv cu dizabilități motorii. Condiții de eligibilitate: se va asigura transport gratuit cu o mașină special adaptată, urmând ca accesul la acest serviciu să se facă prin programare cu cel puțin 24 de ore înainte. Pentru a folosi serviciile ABILITY TAXI, în regim de comandă prealabilă, potențialii beneficiari trebuie să îndeplinească următoarele condiții: să aibă certificat de handicap, să aibă domiciliul în Constanța, să nu fie instituționalizați într-un centru rezidențial public. În funcție de numărul de solicitări, complexitatea și durabilitatea serviciilor, Direcția generală de asistență socială Constanța, are în vedere extinderea proiectului, respectiv transportul gratuit al persoanelor cu dizabilități, prin achiziționarea, dotarea și adaptarea de noi autoutilitare. Accesarea ”ABILITY TAXI”: persoanele care îndeplinesc criteriile de eligibilitate pot suna la următoarele numere de telefon puse la dispoziție de Direcția generală de asistență socială: 0241.482.031 sau 0799.400.362, pentru programarea curselor, iar transportul gratuit poate fi solicitat cu 24 ore înainte.
Programările și transportul efectiv se vor realiza după următorul program:
– luni – joi, în intervalul orar 08:00 – 16:30;
– vineri, în intervalul orar 08:00 – 14:00. Costuri operaționalizare ”ABILITY TAXI”:
– kit rampă acces scaun cu rotile (furnizare, montaj) și autorizare-omologare RAR: 45.500 lei (fără TVA).“, notează Primăria Constanța.