Luni, 4 martie, la Baza Aeriană de instruire şi formare a personalului aeronautic de la Boboc, șapte ofițeri de marină, din promoțiile 2014-2017 ale Academiei Navale ”Mircea cel Bătrân”, au început cursul de formare ca piloți de elicopter. Este al doilea proiect major de instruire a ofițerilor de marină pentru a deveni piloți de elicopter, după cel derulat în perioada 2005-2007.
Atunci, în noiembrie 2005, ideea pregătirii ofiţerilor de marină ca piloţi de elicopter a fost privită oarecum cu scepticism. Nimeni nu mai formase piloţi pe filieră indirectă, dar nici nu încercase acest lucru. După șapte luni de pregătire intensă, cei opt ofițeri de marină și-au luat brevetul de pilot, continuându-și apoi instruirea practică pe elicopterul Puma.
Reușita acelui program și nevoia de instruire a unor noi piloți marinari pentru Grupul de Elicoptere au făcut ca, în acest an, peste 25 de aspiranți și locotenenți din cadrul Forțelor Navale să se înscrie la concursul pentru a urma programul de formare al piloților. În urma testelor, au reușit șapte dintre ei. Schimbul de ștafetă dintre cele două generații de piloți a avut loc la Grupul de Elicoptere de la Tuzla. Acolo, foștii și actualii comandanți ai structurilor care au în subordine Grupul de Elicoptere, foștii comandanți ai unității, cei opt piloți brevetați în 2006, din ofițeri de marină, au prezentat importanța acestui proiect, au depănat amintiri și i-au încurajat pe cei șapte ofițeri de marină care au ales să facă o schimbare majoră în cariera lor și să se pregătească să devină piloți de elicopter.
Cursul de formare al piloților navali, derulat la Baza Aeriană de instruire şi formare a personalului aeronautic de la Boboc, este structurat pe trei module: unul de pregătire teoretică, cu o durată de patru luni, timp în care cei șapte ofiţeri de marină vor trebui să acumuleze multe cunoştinţe teoretice din domeniul aeronautic; va urma un modul de instruire în zbor pe elicopterul IAR 316 B (Alouette), cu 23 de ore pentru fiecare pilot şi, în final, ultimul modul va fi dedicat instruirii în zbor pe elicopterul IAR 330 Puma Socat, cu 63 de ore de zbor alocate fiecărui pilot.
La finalul acestui program, cei șapte piloţi vor începe la Tuzla, pregătirea şi trecerea pe elicopterul IAR 330 Puma Naval, ultima etapă din procesul de formare a lor ca şi piloţi marinari.
Locotenent Curelea Claudiu, Divizionul Forţe Navale Pentru Operaţii Speciale, șeful grupei de piloți marinari:
”Am ales să devin pilot marinar, considerând această nouă profesie o oportunitate în dezvoltarea mea profesională şi personală. Sunt conștient de faptul că perioada teoretică va fi una intensă, solicitantă, în care vom asimila foarte multe informaţii noi, dar sunt convins că vom face faţă cu toţii şi vom încheia cu succes acest program.”
Căpitan-comandor Bogdan Curcă, locţiitorul comandantului Grupului 256 Elicoptere Tuzla:
„Am revenit cu emoţie la Boboc, aici unde acum 14 ani, eu, alături de colegii mei, eram în locul celor șapte şi eram dornici să ne schimbăm meseria, să realizăm ceva în premieră şi să devenim piloţi de elicopter din ofiţeri de marină. Noi, piloţii marinari cu experienţă, aşteptăm de la ei să acumuleze cât mai multe cunoştinţe aici, pentru ca apoi, la Tuzla, să îi putem pregăti în tainele zborului deasupra mării, zborul de la fregate şi întrebuinţarea în luptă a elicopterului Puma Naval.”
Cei ”șapte magnifici”, așa cum i-a numit cineva din cadrul Bazei de la Boboc, pe cei șapte ofițeri de marină, sunt optimişti, sunt încrezători în șansa lor, în oportunitatea de a-și schimba destinul și sunt conștienți că, în cele 20 de luni ale acestui curs, vor trebui să se autodepășeaască, să confirme că selecția a fost una bună, să confirme încrederea instructorilor și așteptările Forțelor Navale.
De luni, 4 martie, cei șapte ofițeri de marină care se pregătesc la Baza Aeriană de instruire şi formare a personalului aeronautic de la Boboc, au schimbat urarea de ”Bun Cart înainte!” cu….”Cer Senin!”
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta