Conecteaza-te cu noi

Societate

Accesul camioanelor de marfă în Portul Constanța, doar pe baza rezervării în aplicația dedicată

Published

on

trafic port

Începând de luni, 16 octombrie 2023, accesul în portul Constanța al autovehiculelor de transport marfă cu masa maximă ce depășește 12 tone va fi permis doar în baza rezervării realizate în cadrul aplicației informatice Soluție completă de management și automatizare acces camioane în Portul Constanța, conform prevederilor Regulamentului portuar al porturilor maritime românești aflate în administrarea CN Administrația Porturilor Maritime SA Constanța.

Scopul acestei aplicații îl reprezintă managementul traficului auto greu, precum și soluționarea adecvată a situațiilor neconforme, de natură să perturbe mișcarea eficientă a autocamioanelor în incinta portului.

Compania Națională Administrația Porturilor Maritime SA Constanța pune la dispoziție, cu titlu gratuit, atât soluția informatică, cât și posibilitatea de integrare/interconectare API cu soluțiile informatice existente în portofoliul operatorilor portuari.

Până în acest moment, 177 companii care își desfășoară activitatea în portul Constanța (Zona Constanța, Zona Midia, Zona Mangalia și Zona Basarabi) sunt înregistrate în cadrul aplicației.

Astfel, toți transportatorii cu activitate în Portul Constanța își rezervă prin intermediul acestei aplicații intervalul orar pentru activitatea de încărcare sau descărcare la operatorul către care se îndreaptă, accesul fiind validat ulterior de către operatorul portuar respectiv.

Soluția informatică respectivă a intrat în faza de testare, din luna august 2023, perioadă în care au fost operate mai multe ajustări, conform propunerilor venite din partea comunității portuare și a celor constatate de echipa CN APM.

Rezervările în aplicație pot fi făcute pe pagina principală a website-ului portului Constanța, accesând www.portofconstantza.com – rubrica Acces Constanța Port sau la următorul link: https://booking.portofconstantza.com.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions