În cursul zilei de ieri, în municipiul Mangalia a avut loc un accident de muncă mortal.
Potrivit reprezentranților Biroului de presă al ITM Constanța, tragicul eveniment a avut loc la societatea Dyp RO Tigro SRL, în incinta Șantierului Naval Damen Mangalia.
Victimă a fost angajatul G. M. Nicolae, legător de sarcină.
Împrejurările producerii accidentului
În data de 15 februarie în jurul orei 8.00, în timp ce lucrătorul G. M. Nicolae se deplasa din zona vestiarelor societății către locul de muncă – respectiv depozitul de tablă – a manifestat o stare de rău și și-a pierdut cunoștința.
Ca urmare a evenimentului victima a fost transportată și internată la Spitalul Județean Constanța pentru acordarea îngrijirilor medicale, unde a decedat în cursul aceleiași zile, în jurul orei 17.00.
”Evenimentul se cercetează de către ITM Constanța, fiind desemnat un inspector de muncă pentru efectuarea cercetărilor.”, au precizat reprezentanții Biroului de presă.
Foto: Ilustrativ