Serviciul Județean de Ambulanță Constanța a fost solicitat, astăzi, să intervină în zona localității Mihai Viteazu.
Din primele informații, este vorba despre un accident feroviar, iar cei care au sunat la numărul unic de urgență 112 au transmis că o persoană este inconștiență.
La Mihai Viteazu vorbim despre o victimă de sex feminin cu politraumă. Este inconștientă, anunță SAJ Constanța.
La fața locului a ajuns un echipaj SAJ cu asistent și urmează să ajungă și un echipaj SMURD.
“La data de 16 aprilie, in jurul orele16.40, pe DN22, la km. 62+700m, o femeie, in vârstă de 66 ani, a condus un auto Opel dinspre Tulcea către Constanța și nu a respectat semnificatia indicatorului Oprire de la trecerea la nivel cu calea ferata, intrand în coliziune cu un tren marfar. In urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a conducătoarei auto, care se afla singura in auto”, transmite IPJ Constanța.
Potrivit medicilor de la Ambulanță, șoferița este în comă la spitalul județean Constanța. Are traumatism cranio cerebral, intubată.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta