Advertisement
Categories: Actual

Accident feroviar la Târgușor

Astăzi, 14 noiembrie, a avut loc un accident feroviar la Târgușor, județul Constanța.

Un autoturism în care se aflau două persoane a fost lovit de un tren de călători care circula pe relația Tulcea-Medgidia-Constanța.

Au fost două victime, cu traumatism cranio cerebral, care au refuzat transportul la spital.

Potrivit CFR Infrastructură Constanța, la ora 8.00, între Târgușor și Nicolae Bălcescu, la KM 28+300  – Trecere la nivel cu calea ferată semnalizată, trenul 8650 a surprins în gabarit un autoturism pe care, în urma impactului l-a proiectat pe câmp. Nu au fost înregistrate victime. Locomotiva a suferit avarii și nu își poate continua deplasarea. S-a trimis locomotivă în ajutor.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Maria Ionescu

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Recent Posts

Trei indivizi din Medgidia, arestați pentru comiterea a 14 furturi. Prejudiciul creat este de 65.000 de lei

La data de 11 noiembrie a.c., polițiști de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Medgidia,… Read More

o oră ago

Încă o porțiune din Autostrada Moldovei va fi dată în circulaţie săptămâna viitoare

Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, vineri, că săptămâna viitoare va fi deschis tronsonul dintre Buzău… Read More

o oră ago

DNA: Comisar șef din IGPR, trimis în judecată. A furnizat informații dintr-un dosar

Un comisar șef din cadrul IGPR a fost trimis în judecată, în stare de arest… Read More

2 ore ago

Primăria Năvodari vine cu un anunț important pentru proprietarii de imobile noi. Vezi despre ce e vorba

Autoritatea Publică locală din Năvodari informează că, potrivit HG nr. 714/2022, proprietarii de imobile noi… Read More

2 ore ago

OMD Mamaia – Constanța dă startul competiției „Cea mai frumoasă vitrină de Crăciun din Constanța”

OMD Mamaia - Constanța anunță că, în acest an, magia Crăciunului prinde viață într-un mod… Read More

3 ore ago

Autoritatea Navală Română face angajări. Sunt 26 de posturi vacante

Autoritata Navală Română, cu sediul în Constanța, str. Incintă Port Constanța nr.1, organizează concurs/examen pentru… Read More

3 ore ago