Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

Accident grav la Gura Dobrogei

Published

on

În cursul acestei seri, în jurul orei 17.00  a avut loc un accident grav la Gura Dobrogei, în care au fost implicate două autoturisme.

La fața locului au plecat de urgență pentru a interveni 9 pompieri cu  două autospeciale – una de descarcerare și una de stingere – echipaje  ale Serviciului de Ambulanță Saj unul C2 și un B2, precum și echipaje ale Poliției Rutiere.

Potrivit primelor informații, două persoane sunt încarcerate, care au fost scoase și preluate de SAJ.
La fața locului se deplasează și un SMURD C.

Revenim cu detalii.

Advertisement
usr

Update: Din primele informații se pare că autoturismul Dacia a efectuat viraj la stânga, moment în care din spate a venit un autoturism Ford care a vrut să depășească.

Se pare că ar fi 2 victime inconștiente și una rănită ușor.

Update2: Potrivit Serviciului de Ambulanță Constanța, bărbatul din autoturismul Ford a refuzat transportul la Spital. În schimb, pasagerii din Dacia sunt ambii în comă profundă. Este vorba despre doi bărbați de aproximativ 60 de ani, care au fost  preluați de echipaj Saj C2 și echipaj Smurd C. Ambii cu traumatisme craniene.

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions