În cursul nopții trecute, cu un minut înainte de miezul nopții, între Vama Veche și 2 Mai a avut loc un accident teribil, în care au fost implicate două autoturisme, unul al Poliției și un Volkswagen. Potrivit primelor informații pe care le avem, mașina poliției ieșea de pe un drum lăturalnic pe DN 39. Din câte se pare, nu s-a asigurat suficient și a intrat în coliziune puternică lateral/spate cu autoturismul Volkswagen. În urma impactului violent a fost prăpăd: doi medici aflați în timpul concediului au acordat primele îngrijiri medicale până la apariția specialiștilor de la Ambulanță, Poliție, Pompieri, care au ajuns în număr foarte mare la fața locului. Aici au constatat că în mașina poliției se aflau doi angajați militari, un polițist detașat din Vaslui și un jandarm din Constanța. Au început manevrele de scoatere din mașină a celor doi și cele de resuscitare pentru ajutarea polițistului. După manevre de durată, oamenii nu au putut decât să constate că inima polițistului a încetat să mai bată și i-au declarat decesul. Ulterior au aflat că polițistul care și-a pierdut viața era detașat de la IPJ Vaslui, avea 53 de ani și era tatăl a doi tineri, unul de 19 și altul de 22 de ani. În ceea ce-l privește pe jandarm, acesta a fost transportat în stare stabilă la spital. Din primele informații, el are patru coaste rupte. În mașina Volkswagen erau două persoane, un bărbat și o tânără, care au fost rănite ușor și transportate la spital. (Foto: Arhivă)