În cursul acestei dimineți, puțin după ora 6.00, în județul Constanța a avut loc un eveniment rutier în urma căruia un tânăr a fost grav rănit.
Printr-un apel la numărul de urgență 112 a fost anunțat un accident pe raza localității 23 August, județul Constanța. Potrivit primelor informații, un autoturism a intrat într-un copac, iar conducătorul auto este conștient.
Spre 23 August s-a deplasat de urgență o ambulanță SMURD B din cadrul Secției Mangalia, iar echipajul a intervenit pentru acordarea primului ajutor medical persoanei implicate în accident. La fața locului au găsit un bărbat în vârstă de 22 de ani, neîncarcerat. Acesta a fost transportat la spital conștient, cooperant.
Potrivit reprezentanților IPJ Constanța, evenimentul rutier s-a produs ca urmare a pierderii controlului asupra direcției. Tânărul era singur în autoturism și nu consumase băuturi alcoolice.
Foto: Ilustrativ