Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

Accident într-o spălătorie auto! Riscurile meseriei sau neatenție maximă?

Published

on

Este greu de crezut, dar evenimente rutiere se pot produce și în incinta spălătoriilor auto. Un caz de acest gen s-a produs în urmă cu două zile, în jurul orei 16.30, la spalătoria auto Trompy, situată pe b-dul IC Brătianu. Din păcate, s-a lăsat cu rănirea unei persoane, care a fost transportată la spital și, probabil, cu cercetarea penală a șoferului buclucaș. Potrivit datelor oferite de către Inspectoratul Teritorial de Muncă, o femeie în vârstă de 51 de ani, Elena Sârbu, a fost accidentată la nivelul piciorului de către o mașină pusă în mișcare. Tudorel Chesoi, patron al acestei societăți comerciale, ne-a declarat că angajata sa urmează a fi operată: ”A fost un incident neplăcut. Șoferul nu a fost atent în momentul în care și-a tras mașina pentru curățarea interiorului. Avem filmarea pe care și se vede foarte clar ce s-a întâmplat. Din păcate, angajata a fost fost rănită, mai exact i-a fost lezat binișor călcâiul. Acum este internată în spital și urmează a fi operată.”, ne-a spus Tudorel Chesoi. Din câte se pare, Poliția Rutieră va face cercetări în acest caz și este posibil să deschidă un dosar penal pe numele șoferului neatent. Potrivit ITM Constanța, accidentul este în curs de cercetare de către o comisie numită de către SC TROMPY COMPANY SRL. După finalizarea cercetării, dosarul de cercetare întocmit de comisia numită de către angajator va fi înaintat pentru verificare și avizare la Inspectoratul Teritorial de Muncă Constanța, care va analiza dosarul.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions