În cursul acestei după amiezi, în parcarea de la City Park Mall a avut loc un eveniment mai rar întâlnit și care, cel mai probabil, s-a datorat lipsei de experiență a șoferiței care l-a produs.
În jurul orei 17.40, o femeie de 35 de ani a condus un autoturism pe aleea de acces în parcarea subterană din City Park Mall.
În momentul în care a ajuns în dreptul barierei, a vrut să își cumpere tichet de acces dar nu a fost să reușească. Din cauza neatenţiei în conducere a pierdut controlul asupra direcţiei către stânga și a intrat în coliziune cu aparatul de eliberat tichete.
Și asta nu a fost tot: l-a și accidentat uşor pe paznic, un bărbat în vârstă de 50 ani, care se afla în picioare lângă aparatul de eliberat tichete acces.
La fața locului s-a deplasat de urgență un echipaj al serviciului de Ambulanță Constanța pentru a acorda îngrijiri medicale. Bărbatul a fost lovit ușor, este stabil și a fost transportat la spital.
În ceea ce o privește pe șoferiță, aceasta are permis de conducere de numai câteva luni. Acum s-a ales și cu dosar penal.