În urmă cu puțină vreme, pe DN 2A, între Ghindărești și Hârșova a avut loc un eveniment rutier grav, în care au fost implicate un autocamion și două autoturisme.
Potrivit Serviciului Județean de Ambulanță, la fața locului s-au deplasat de urgență mai multe echipaje de prim-ajutor, respectiv doua B2 SAJ, un SMURD și un echipaj de descarcerare.
La fața locului sunt patru victime conștiente, dintre care una este încarcerată.
Știre în curs de actulizare.
Potrivit SAJ Constanța, în urma acestui accident au fost rănite cinci persoane, respectiv 2 femei și 3 bărbați. Toți sunt conștienți, stabili cu traumatisme de membre inferioare. Două dintre victime au fost transportate la UPU Constanța și 3 la CPU Hârșova. O victimă a fost încarcerată.
Update: Potrivit IPJ Constanța, astăzi, în jurul orei 10:30, un bărbat, de 51 de ani a condus autoturismul marca Opel Astra, pe DN 2A, dinspre localitatea Stupina către Hârşova şi, ajungând la km 130, pe fondul efectuării manevrei de depăşire, a intrat în coliziune cu autoturismului marca Fiat Stilo, condus regulamentar din sens opus, de către un bărbat, de 28 de ani.
A rezultat vătămarea corporală uşoară a celor doi conducători auto, precum şi a două femei, în vârstă de 52, respectiv 58 de ani, prima pasageră în autoturismul Fiat, iar cea de-a doua, pasageră în primul autoturism.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta