Conecteaza-te cu noi

Actual

Accident rutier grav pe o șosea din România. Patru oameni și-au pierdut viața

Published

on

Un tragic accident rutier s-a produs în cursul nopții în zona comunei Săbăoani din județul Neamț. În jurul orei 3.30, prin apel la 112, salvatorii au fost anunțați despre producerea unui accident rutier pe E85 – DN 2.

În accident au fost implicate o autoutilitară și un autoturism.

Potrivit autorităților, în autoutilitară se afla doar conducătorul auto iar în autoturism erau 5 persoane. În urma evenimentului autoturismul a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat într-un lan de porumb. Din păcate, până la această oră patru persoane au fost declarate decedate. Alte două sunt la spital, în viață.

La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de la Detașamentul de pompieri Roman (o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare, o autospecială de stingere și două ambulanțe SMURD), SAJ (trei echipaje cu ambulanțe, dintre care una cu medic) și IPJ.

Până la sosirea forțelor de intervenție conducătorul autoutilitarei s-a autoevacuat, iar un pasager din autoturism a fost scos de către participanții la trafic.
Ajunși la locul solicitării, pompierii au constatat că în autoturismul răsturnat se află patru persoane încarcerate, în stare de inconștiență.
Cu ajutorul echipamentelor specifice pompierii au acționat pentru descarcerarea celor patru victime, doi adulți și doi copii.

Imediat după ce au fost scoase din autoturism, echipajele SAJ și SMURD au preluat victimele și au început manevrele de resuscitare. Din păcate, nici o persoană nu a răspuns acestor manevre, medicul de pe ambulanța SAJ declarând decesul acestora (bărbat de 35 de ani, femeie de 30 de ani și doi copii de 9 și 11 ani).

Un băiat de 14 ani, pasager în autoturism, a fost preluat de un echipaj SMURD și transportat la spitalul din Roman. Conducătorul autoutilitarei, un bărbat de 57 de ani, a fost preluat de un echipaj SAJ și transportat la spital.

Pompierii au acționat și pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor.

Sursa: ZiarPiatraNeamț.ro

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions